Prima reacție a lui Conor McGregor după înfrângerea în fața lui Floyd Mayweather. „Lasă-l să mă doboare!”
Irlandezul Conor McGregor a obținut tot ce se putea obține de pe urma meciului cu Floyd Mayweather: o supradoză de faimă, un munte de bani din bursă, dar și respectul fanilor pentru curajul de a-și măsura forțele pe reguli de box cu unul dintre cei mai mari pugiliști din toate timpurile. Învins prin KO tehnic în runda a 10-a, exponentul Artelor Marțiale Mixte a susținut la final că arbitrul de ring nu trebuia să pună capăt meciului atât de devreme. Lupta era programată pentru 12 reprize, dar McGregor era aproape groggy în momentul în care omul care împarte dreptatea a decis să întrerupă meciul după o serie susținută a americanului la față și la ficat.
„Nici nu știu dacă sunt mulțumit după acest meci. Mi-ar fi plăcut ca arbitrul să lase lupta să continue. Totul a fost diferit, presupun că finalul era aproape, dar lasă-l pe om să mă doboare, să mă pună jos! Nici nu știu ce simt acum! În seara asta, Floyd s-a transformat într-un mexican, a luptat ca un pugilist mexican. Bănuiesc că am câștigat primele reprize… Mayweather nu e atât de rapid, nu e atât de puternic, dar e un boxer complet”, a spus McGregor.