„Promotorul turcului a venit la mine și mi-a pupat mâna! Sper la o rejucare în România”
Pugilistul Ionuț Ion, alias Jo Jo Dan, a declarat că și-ar dori
să urce în categorie de la 63,5 kilograme la 67 de kilograme, dar a
precizat că va lupta doar acolo unde va avea ocazia să se bată
pentru titlul mondial la profesioniști.
Pugilistul Ion Ionuț, alias Jo Jo Dan, a fost învins în meciul
pentru titlul interimar al categoriei semimijlocie, în versiunea
WBC, sâmbătă, la Istanbul, de turcul Selçuk Aydin.
„Mi-aș dori să lupt la 67 de kilograme, să fac
performanță. Mă simt mult mai bine și la antrenamente la această
categorie. Sunt mai puțin stresat cu pierderea kilogramelor. Mă
antrenez mai bine, am mai multă energie, am mai multă putere în
pumni. O să lupt acolo unde o să am șansa să o fac pentru titlul
mondial. Știți cum e vorba aia «câinele cu burta plină doarme sub
căruță, câinele cu burta goală mușcă». Nu aveam mai multă forță
decât turcul, dar vă asigur că el a simțit forța pumnilor mei, l-am
ghicit de două ori în burtă la sfârșitul rundei a noua și la
finalul meciului, în runda a 12-a”, a spus Ionuț Ion.
Jo Jo Dan a afirmat că experiența căpătată în meciul cu Selçuk
Aydin este benefică pentru viitorul său în boxul profesionist.
„A fost o experiență bună pentru mine, din care am avut
multe de învățat. Meciul în sine a fost unul greu, cu un adversar
destul de tare și de puternic. Eu cred că mi-am făcut destul de
bine meseria în ring și nu mi-am făcut țara din care provin de râs,
dar totul a luat o altă întorsătură. Sper la o rejucare, să ne
batem încă o dată și să vedem cu adevărat cine e mai bun”,
a adăugat românul.
Jo Jo Dan a crezut, imediat după terminarea partidei, că a
câștigat lupta cu Selçuk Aydin, el fiind chiar felicitat în acest
sens de către sportivul turc, dar și de promotorul acestuia, Amet
Oner. „După terminarea meciului am crezut că am câștigat,
antrenorul a sărit în ring, iar galeria turcilor amuțise. Am sărit
în sus de bucurie că am câștigat, dar arbitrii au avut altă părere.
Promotorul turcului a venit la mine și mi-a pupat mâna. Eu am rămas
uimit și i-am spus că sper să fie o decizie corectă, iar el mi-a
spus că o să fie. După meci m-am dus la Selçuk să-l îmbrățișez, el
mi-a răspuns la îmbrățișare, și mi-a spus că eu am câștigat înainte
să se dea decizia”, a subliniat sportivul român.
Pugilistul român a explicat și faza din a doua repriză când în
urma unui croșeu de dreapta, Aydin a căzut la podea, dar nu a fost
numărat de arbitrul de ring. „La finalul rundei a doua,
vrând să se arunce, l-am prins cu un croșeu de dreapta. El a pus și
genunchiul și mâna jos și normal trebuia numărat. M-am uitat la
arbitru, iar el a zis că nu e nicio numărătoare și i-a șters
mănușile ca și cum s-ar fi împiedicat. Cei de la masa oficială
începuseră deja să numere. La fel a fost și la mine în prima
repriză, mi-a dat după ceafă după stop și am căzut. Tot timpul a
lovit după stop și nu i-a dat niciun avertisment”, a
precizat Jo Jo Dan.
Jo Jo Dan și-ar dori ca o eventuală revanșă să aibă loc în
România, dar nu exclude nici Turcia ca loc de disputare al
întâlnirii. „Mi-aș dori ca revanșa să fie în România și aș
accepta chiar și în Turcia să lupt cu el. Am mai multă încredere
pentru că mi-am văzut adevăratul potențial. Am avut o lună jumate
doar la dispoziție ca să mă pregătesc pentru acest meci și nu m-am
făcut de râs”, a menționat pugilistul.