Boxul feminin românesc a punctat din nou la cel mai înalt nivel. La Jocurile Europene din Polonia, de la Cracovia, Lăcrămioara Perijoc, la categoria 54 de kilograme, a obținut medalia de argint, devenind vicecampioană europeană.
Dar în afara acestei performanțe, Perijoc și-a asigurat și biletele pentru Jocurile Olimpice de la Paris, de anul viitor.
După această dublă performanță, conducerea Comitetului Olimpic și Sportiv Român a luat o decizie emoționantă pentru Lăcrămioara, explicată de antrenorul ei, Adrian Lăcătuș.
„Conducerea Comitetului Olimpic și Sportiv Român a hotărât ca Lăcrămioara să fie purtătoarea de drapel a delegației noastre, la festivitatea de închidere a acestei competiții. Este o decizie care o onorează nu doar pe Lăcră, ci întregul box românesc”, a precizat Adrian Lăcătuș pentru ProSport.
Imediat cum vor reveni în țară, fetele din lotul național de box vor intra într-o vacanță de aproape trei săptămâni.
„Fetele vor avea vacanță până la finalul acestei luni. Federația le-a invitat să asiste și la Campionatul European de juniori care va avea loc la Ploiești.
În jurul datei de 1 august vom pleca într-un cantonament de refacere, la mare, în nordul stațiunii Mamaia, spre Năvodari. Apoi vom începe treptat, pregătirea specifică”, a adăugat Lăcătuș.
După Campionatele Mondiale din India, puțini sunt cei care-și mai amintesc de faptul că una dintre cele mai valoroase sportive ale României, Claudia Nechita, revenea acasă, în cârje.
„A avut o mare problemă la ligamentele încrucișate, iar recuperarea ei nu a fost deloc una ușoară. Mă așteptam ca la aceste Europene să nu fie în cea mai bună formă sportivă a ei.
Dar Claudia va ținti calificarea la Jocurile Olimpice anul viitor, când mai avem încă două turnee importante unde ar putea obține biletele pentru Paris”, a mai declarat Adrian Lăcătuș pentru Prosport.
Foto: Cristian Nistor / COSR
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER