Pugiliștii tricolori, de neoprit la Europenele de juniori de la Sofia! Avem deja 9 medalii

România și-a asigurat deja 9 medalii la Campionatele Europene de box pentru juniori de la Sofia, Bulgaria, cu o zi înaintea încheierii fazei sferturilor de finală.

Sâmbătă, în penultima zi a întrecerilor pentru accederea în semifinale, delegația României și-a asigurat încă două medalii. Una la masculin, prin Daniel Gîrleanu (CSS Hunedoara, categoria 54 kg), și una la feminin, prin ieșeanca Ana Maria Romanțov (CS Power Box Iași – Steaua București, categoria 48 kg).

Daniel Gîrleanu, fratele lui Cosmin, calificat la Olimpiada de la Tokyo, l-a învins în sferturile categoriei 54 kg pe croatul Marko Vuckvic, decizie 5-0, urmând să-l întâlnească în semifinale pe rusul Anatolii Popov.

La rândul ei, ieșeanca Ana Maria Romanțov, sportivă pregătită la clubul Power Box Iași chiar de tatăl său Radu Romanțov, a trecut în sferturile categoriei 48 kg de ucraineanca Iryna Melnyk, decizie 3-2, iar în semifinale va boxa cu bulgăroaica Dilyara Ahmedova, luni, 30 noiembrie.

„Sunt extrem de fericit pentru această medalie. Dar nu ne mulțumim cu atât. Sper ca Ana Maria să se califice în finală și să o câștige. Am mare încredere în potențialul ei”, a declarat tatăl și antrenorul Anei Maria, Radu Romanțov.

Ana Maria Romanțov

Alte patru eșecuri în sferturi

Tot sâmbătă au mai urcat în ring alți patru români, dar toți au fost învinși în sferturi.

La masculin, Rareș Stoiculescu (80 kg) a cedat în fața ucraineanului Dzhamal Kuliiev (decizie 0-5), iar Angelo Covaci (50 kg) a fost învins de croatul Tomislav Letinic prin KO tehnic în repriza a 3-a.

La feminin, Emilia Drăgan (46 kg) a cedat în fața rusoaicei Renata Mingalimova, decizie 0-5, iar Margareta Hidigan (54 kg) a fost învinsă de sârboaica Dragana Jovanovic, decizie 0-5.

Cu o zi înaintea încheierii fazei sferturilor, România are asigurate 9 medalii, 4 la masculin și 5 la feminin. Zestrea ar putea crește astăzi, când vor urca în ring ultimii trei români în sferturi.

Doruleț Țiu va boxa pentru un loc în semifinalele categoriei 60 kg cu rusul Boris Eroșkin, Alin Bernardt (70 kg) va încrucișa mănușile cu moldoveanul Andrei Redca, iar Florin Ioniță (+80 kg) va lupta pentru medalie cu rusul Daniil Leonov.

Semifinalele vor avea loc în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie, iar finalele pe 2 și 3 decembrie.

Cele nouă medalii pe care România le are asigurate până acum prin accederea în semifinale sunt obținute de umătorii pugiliști: Ionuț Pavel (46 kg), Saly Palapiuc (48 kg), Ionuț Chiriac (52 kg), Daniel Gîrleanu (54 kg) – masculin, Ana Maria Romanțov (48 kg), Andra Sebe (60 kg), Alina Crețu (66 kg), Maria Cimpoeru (75 kg) și Maria Botică (+80 kg).

Înaintea startului Europenelor de la Sofia, președintele Federației Române de Box, ieșeanul Vasile Câtea a declarat că obiectivul delegației României este obținerea a 2-3 medalii.

Pretendenți la medalii sunt toți cei care au făcut deplasarea la Sofia. La băieți, Dorel Simion a făcut o treabă foarte bună, i-a pregătit foarte bine pe elevii săi și cred că va veni cu o salbă frumoasă de medalii de la aceste Europene. Obiectivul delegației noastre este obținerea a 2-3 medalii, dar cu siguranță ne dorim mai multe și cred că putem obține mai multe”, a declarat pentru ProSport președintele FR Box, Vasile Câtea.

 

Publicat: 29 11. 2020, 20:15