„Pumnul în gură”**

În timpul JO 2008, Rudel Obreja a organizat o conferință de
presă în care a acuzat faptul că președintele AIBA, Ching Kuo Wu,
și directorul general, Ho Kim, au manipulat arbitrajele în turneul
olimpic de box. Imediat, acuzații au devenit acuzatori. Wu și Kim
au întors învinuirile spre Obreja și l-au suspendat pe președintele
FR de Box pe trei ani și jumătate. Obreja și-a căutat dreptatea la
Lausanne, iar procesul s-a finalizat zilele trecute cu reducerea
suspendării la doi ani.

Domnule Obreja, mulțumit de decizia TAS?

Nici pe departe. Nu este ceea ce mă așteptam. Consider că este o
decizie ciudată.

De ce?

În esență, mi se dă dreptate. În timpul procesului de la TAS s-a
dovedit că acuzele mele de la Olimpiadă au fost justificate. Nu eu
am manipulat arbitrajele, ci acuzatorii mei de la AIBA. Cu toate
acestea, în loc să mi se anuleze suspendarea, doar mi s-a micșorat
la doi ani.

„Au prezentat acte contrafăcute


Tribunalul a acceptat manipularea arbitrajelor?

Să spunem că doar a acceptat justificarea conducătorilor AIBA. Wu
și Kim s-au acoperit cu hârtii. Ei au prezentat un document conform
căruia pe timpul Olimpiadei s-ar fi modificat regulamentul în
cadrul unui Comitet Executiv. Actul, care este evident unul
fabricat, pentru că eu am luat parte la acel Comitet Executiv și nu
s-a discutat așa ceva, spune că arbitrii stabiliți de calculator
pot fi schimbați manual.

Ce vină vi s-a reținut?

Doar că am organizat conferința de presă de la Beijing, înainte de
a fi epuizat căile pe care le aveam în cadrul organizației. În
justificarea deciziei, Tribunalul spune că eu știam că voi fi
pedepsit când am organizat conferința. Da, mă așteptam, pentru că
știam despre ce oameni vorbesc. Prin această decizie, TAS pune
pumnul în gură dreptului la opinie.

„Cei dinainte erau mai umani

Ce veți face în continuare?

Vreau să atac această decizie la Curtea Supremă de Justiție din
Elveția, pentru că mi se reține o abatere care nu e prevăzută în
niciun regulament. Apoi, mai există un proces, penal de data
aceasta. L-am dat în judecată pe Ho Kim pentru calomnie.

Cum reacționați la suspendarea Federației Române de Box, de către
AIBA, pentru că la Cupa României s-au desfășurat meciuri fără
cască?

Am atacat deja decizia. Am pus la dispoziția avocaților toate
documentele care arată că meciurile respective au fost în afara
competiției. Am atașat de asemenea și toate contractele cu
partenerii pe care a trebuit să le anulăm după ce nu am mai putut
organiza Centura de Aur.

Suntem vânați de AIBA?

Nu doar noi. De pildă, AIBA i-a aprobat federației turce să
folosească un anumit tip de mănuși la un turneu de la Istanbul, dar
mai apoi a suspendat-o pe motiv că mănușile nu erau omologate. Se
judecă speța tot la TAS. L-am schimbat pe Chowdhry (n.r. – fostul
președinte AIBA), dar era mai uman ca cei de acum.

Publicat: 06 10. 2009, 10:12
Actualizat: 06 10. 2009, 10:13