Victoria lui Lucian Bute din meciul de sâmbătă, de la Romexpo, nu i-a făcut fericiți pe toți românii. Pe lângă „cârcotașii” de serviciu, pe lista celor triști s-au înscris și cei care au pierdut bani la pariuri.
ProSport a încercat să afle ieri câți bani s-au pariat pe un succes înainte de limită al lui „Mister KO” și câți dintre jucători au mizat pe terminarea meciului în repriza a patra. Rezultatul a fost surprinzător: foarte puțini au ghicit rezultatul corect. La un succes prin KO, indiferent de rundă, cota dată de casele de pariuri a fost foarte mică, undeva între 1,01 și 1,05. Din acest motiv, mai toți au căutat să ghicească repriza, ceea ce le-ar fi adus de cel puțin 11 ori banii investiți.
Din surse oficiale, ProSport a aflat că s-au jucat 100.000 de euro numai la nivel intern, în România, pe repriza a șasea. „Banii nu au fost compacți, ci pe mai multe bilete și în mai multe combinații. Pe repriza a patra au fost sume infime”, declară sursele ProSport.
Interesant este că Bute nu a câștigat niciun meci în toată cariera lui în repriza a șasea și că statistica dădea mai sigură repriza a patra, atunci când i-a învins pe Fulgencio Zuniga și Librado Andrade (ca să luăm în calcul doar meciurile de titlu mondial). „Lucian începe mereu cu două reprize de tatonare. Din repriza a treia, după ce descoperă punctele slabe ale adversarului, începe să atace. Nu e surpriză că a încheiat meciul în repriza a patra”, susține unul dintre apropiații săi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER