În ultimii trei-patru ani au tot existat voci care au pus la îndoială valoarea adversarilor lui Lucian Bute. Adevărul este că în boxul profesionist nimeni nu poate ajunge în vârf peste noapte.
E nevoie de timp și de meciuri cu adversari de toate tipurile. Odată ce piramida valorii se strânge spre vârf, meciurile devin tot mai tari. Și Lucian, și toți ceilalți mari boxeri de la supermijlocie au fost obligați să treacă prin aceste etape. ProSport a „periat” palmaresuri și a rezultat că șase dintre victimele lui Bute se regăsesc și pe listele vedetor Andre Ward, Carl Froch, Mikkel Kessler și Arthur Abraham: Brian Magee a boxat cu Froch în 2006, Edison Miranda (foto), cu Abraham (2008) și cu Ward (2009), Sakio Bika a simțit gustul pumnilor lui Ward (2010), iar Librado Andrade pe cei ai lui Kessler (2007). În fine, Serghei Tatevosian e un reper și în palmaresul lui Froch (2007), iar Andre Thysse, în cel al lui Kessler.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER