Rudel Obreja i-a înmânat lui Jacques Rogge un dosar cu abuzurile AIBA
Președintele suspendat al FR de Box, Rudel Obreja, a declarat,
miercuri, că i-a înmânat președintelui Comitetului Internațional
Olimpic, Jacques Rogge, un dosar în care sunt trecute mai multe
abuzuri comise de Asociația Internațională de Box Amator
(AIBA).
„I-am dat președintelui CIO câteva hârtii și a zis că se
va uita peste ele. Președintele Federației Belgiene de Box,
conaționalul lui Rogge, i-a înaintat un dosar asemănător, dar mult
mai stufos cu ilegalitățile de la AIBA. La AIBA nu există niciun
raport financiar pentru ultimii patru ani, iar sumele cheltuite se
învârt în jurul a 20 de milioane de dolari”, a spus
Obreja, citat de MEDIAFAX.
Rudel Obreja a menționat că FRB îl va susține la alegerile din
noiembrie pentru postul de președinte al AIBA pe președintele
Federației Engleze de Box, Paul King. Conducerea AIBA l-a destituit
pe președintele Comisiei de finanțe, Paul King, care va candida la
viitoarele alegeri și care are susținere internațională. De
asemenea i-am povestit că 72 de federații nu vor putea vota la
congresul din noiembrie, deoarece au fost suspendate în mod
abuziv”, a precizat Obreja.
Jacques Rogge a vizitat, miercuri, șantierul Casei Olimpice din
București. Acesta a sosit împreună cu președintele COSR, Octavian
Morariu, dar și cu secretarul general al forului român, Ioan
Dobrescu. Jacques Rogge a fost așteptat de mai mulți președinți de
federații naționale și foști sportivi, după care și-a pus o vestă
verde reflectorizantă, iar pe cap o cască de protecție
inscripționată cu „COSR” și a făcut un tur al șantierului. După
aproximativ o oră, Rogge a părăsit șantierul situat în apropierea
Arcului de Triumf.
La vizita lui Jacques Rogge au fost prezenți, printre alții,
Gabriela Szabo, președintele suspendat al FR Box, Rudel Obreja,
comandantul CS Steaua, George Boroi, Violeta Beclea Szekely,
președintele DJTS Constanța, Elena Frâncu, președintele CS Dinamo,
Elisabeta Lipă, fosta canotoare Georgeta Damian-Andrunache,
președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern,
Viorel Păunescu, și Ionela Târlea.