„Să-l susținem pe Bute! Sunt convinsă că va reuși să-și recupereze titlul mondial!”** Mesajul de încurajare transmis de Elena Udrea
Lucian Bute și-a pierdut centura după ce a fost învins de Carl Froch în gala de la Nottingham, însă toți românii sunt alături de pugilistul din Galați și îi transmit mesaje de susținere.
Fostul ministru al turismului, Elena Udrea, a postat un mesaj de încurajare pe pagina sa de Facebook, mesaj prin care îi îndeamnă pe toți iubitorii sportului din România să fie alături de Bute în aceste momente dificile.
„Să-l susținem pe Lucian Bute în continuare, acum când îi este greu. Rămâne un sportiv de foarte mare valoare și sunt convinsă că va reuși să-și recupereze titlul mondial. Are toată admirația și încrederea noastră”, a fost mesajul postat de Elena Udrea pe pagina personală de Facebook.