Scandal după super meciul dintre Tyson Fury și Deontay Wilder! Britanicul și-a pus la zid adversarul, considerând că acesta este „idiot”.
Tyson Fury și-a păstrat centura de campion mondial la categoria grea, versiunea WBC, iar Wilder n-a putut accepta că a pierdut prin KO, în repriza a 11-a. Meciul de sâmbătă, 9 octombrie, a fost al treilea între Tyson Fury (33 de ani) și Deontay Wilder (35 de ani).
Britanicul se pregătește acum în principiu de duelul cu Oleksandr Usik, într-un meci pentru unificarea titlurilor la categoria grea.
Tyson Fury a dezvăluit discuția pe care a avut-o cu Deontay Wilder, la finalul meci care a intrat direct în istoria boxului.
„I-am zis: „Bravo, omule, bună luptă”. Știți ce mi-a răspuns? „Nu am de ce să îți arăt vreo urmă de respect”. Am fost foarte surprins. E un idiot, nu știe să piardă. Eu mereu am fost fair-play. Așa am simțit, să mă duc la el și să îmi arăt respectul și afecțiunea. Nu a vrut să răspundă cu aceeași monedă, așa că nu pot decât să mă rog pentru el”, a spus Fury pentru BT Sport.
„Toți au văzut, inclusiv echipa lui, că l-am învins cinstit, el nu poate să accepte. Lupta a fost grozavă. Am căzut la podea de două ori, Wilder lovește foarte puternic, e un luptător foarte bun. E un boxer de top, m-a făcut să lupt din greu pentru a putea câștiga. Mereu am spus că eu sunt cel mai bun din lume și Wilder e al doilea cel mai bun”, a completat Fury.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER