Deși nimeni nu mai credea că este posibil, Mike Tyson va reveni în ring. Și nu împotriva oricui ci va relua un vechi duel cu eternul său rival, Evander Holyfield. Acum în vârstă de 42 de ani, Mike Tyson, a acceptat să se lupte cu Holyfield ( 46 de ani ) la Abu Dhabi( Emiratele Arabe Unite ) în octombrie, pentru o bursă în valoare totală de 34 de milioane de dolari, anunță agenția kataweb.
Veteranul Holyfield s-a luptat anul trecut cu Nikolai Valuev, campionul mondial la categoria grea, versiunea WBA și, în ciuda tuturor așteptărilor, nu s-a făcut de râs, ba mai mult, mulți experți au considerat că Holyfield ar fi meritat să câștige.
Cei doi mari campioni s-au mai întâlnit de două ori până acum, de fiecare dată Tyson ieșind în pierdere. Prima luptă dintre cei doi a avut loc acum mai bine de 10 ani, în 1996 încheindu-se cu KO tehnic în favoarea lui Holyfield, iar cea de-a doua a fost marcată de incidentul în care Tyson i-a mușcat urechea de două ori adversarului său!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER