„Statutul federației este varză!”
Doina Melinte lasă lumea boxului să-și rezolve problemele. 30 de cluburi au confirmat prezența la Adunarea Generală Extraordinară din 24 septembrie
Biroul federal al FR de Box s-a reunit săptămâna trecută într-o formulă redusă pentru a convoca o Adunare generală Extraordinară în care să fie revocat președintele Rudel Obreja. Cinci membri (din 14) au luat parte la ședință, toți fiind de acord cu o reunire a lumii boxului pe 24 septembrie. Au votat: Fănel Trandafir, Relu Auraș, Titi Tudor, Marian Simion și Ion Damian. Ca număr, Biroul federal a fost statutar, însă Rudel Obreja contestă modul în care acestea s-a reunit. „Doar președintele poate convoca Biroul federal. Decizia lor se lovește de nulitate”, a punctat Obreja, bazându-se pe regulamentul de funcționare al Biroului federal, votat încă din 2009. „Nu scrie nicăieri în statut că membrii Biroului federal nu se pot autosesiza în cazul unor probleme grave și nu se pot reuni singuri”, susțin contestatarii președintelui.
Dacă Biroul federal a fost statutar sau nu trebuia să stabilească Autoritatea Națională pentru Tineret și Sport. Șefa instituției, fosta campioană olimpică Doina Melinte, s-a ferit ieri să dea un verdict clar.
Doamna Melinte, Biroul federal întrunit săptămâna trecută a fost unul legal?
Nu vreau să fiu băgată în această mocirlă! Federația de box are un statut pe care nici o armată de juriști nu-l poate descâlci. Au tot introdus articole noi, nu au abrogat altele vechi. Este varză!
Să înțelegem că nu a fost statutar?
În primul rând, cei din lumea boxului să-și schimbe statutul, abia apoi să se gâdească la alte acțiuni. Nu înțeleg însă de ce sportivii trebuie să sufere din cauza unor orgolii. Eu în locul boxerilor aș fi ieșit să întreb de ce nu sunt lăsat să particip la mondiale sau la europene, unde pot să mă calific la Olimpiadă. Cu ce drept le este interzis acestor copii să spere la o medalie?
Și ce ar putea să facă sportivii?
Răspunsurile sunt în interior, în lumea boxului. Noi nu avem pârghia legală să intervenim. De când am venit am tot spus că trebuie să avem un statut-cadru pentru toate federațiile, ținând cont și de specificul și regulile federațiilor internaționale la care sunt afiliate. La noi, federațiile sunt ale statului când cer bani și se declară private când se pune probleme unui control mai strict.
Deci, legal sau ilegal? Avea dreptul să convoace Adunarea generală Extraordinară?
Domnule, noi nu avem ce să facem. Eu dacă eram în locul lui Rudel Obreja demisionam, pentru binele sportivilor. Întreb și eu însă un lucru. Suntem în septembrie. Ce a făcut lumea boxului din martie până acum?
30 de cluburi au confirmat
După ședința de săptămâna trecută, vicepreședintele Fănel Trandafir a început să înștiințeze membrii afiliați de Adunarea Generală Extraordinară de pe 24 septembrie. „Până azi au avem 30 de confirmări, iar zilele următoare mai așteptăm încă pe atât. Sunt convins că vor veni cu toții, pentru că am ajuns pe fundul gropii”, a spus Trandafir. „Orice decizie care se ia la această Adunare generală va fi contestată și anulată în justiție”, susțin cei din echipa lui Obreja. Până atunci însă, pe 21 septembrie va fi audierea la TAS, în care se va judeca contestația depusă de FR de Box vizavi de suspendarea provizorie dictată de AIBA în luna martie. Zilele acestea trebuie să sosească și răspunsul Tribunalului de la Lausanne vizavi de cererea de a fi amânată dezafilierea până la un verdict în speța FRB versus AIBA. Ca o consecință a amânării, sportivilor români li s-ar permite să boxeze la Mondialele de luna aceasta, de la Baku (Azerbaidjan), principalul criteriu de calificare la Jocurile Olimpice.