Pugilistul britanic Tyson Fury, în vârstă de 28 de ani, campion mondial la categoria grea, a fost depistat pozitiv cu cocaină, la un control de rutină efectuat la data de 22 septembrie 2016, anunță ESPN. Dacă informația apărută în presă va fi confirmată, Fury își va pierde toate cele trei centuri.
„Chiar dacă testul realizat de Agenția Mondială Antidoping (WADA) nu este complet în acest moment, rezultatul pozitiv pentru cocaină va rezulta în pierderea centurilor mondiale deținute de Fury”, scrie ESPN.
Pe 23 septembrie, la o zi după ce a făcut testul antidoping, Tyson Fury a amânat pentru a doua oară meciul revanșă cu ucraineanul Vladimir Klitschko. Managerul sportivului britanic a precizat la acea vreme că acesta nu poate să participe la meciul revanșă, care fusese reprogramat la 29 octombrie, din cauza unor probleme medicale.
„Tyson a fost declarat, în această săptămână, inapt din punct de vedere medical pentru luptă. Medicii i-au explicat că starea sa nu îi permite să participe la această revanșă și că are nevoie de tratament înainte de revenirea în ring. Vom face un anunț în curând. Până atunci însă, vrem ca Tyson și familia lui să aibă parte de liniște”, spunea Mick Hennessy, managerul lui Tyson Fury.
În noiembrie 2015, Tyson Fury l-a învins la puncte pe Vladimir Klitschko (40 de ani) și l-a deposedat de centurile WBA, WBO și IBF. De atunci, Fury a amânat de două ori partida revanșă, stabilită inițial pe 9 iulie, apoi pe 29 octombrie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER