„Vă aștept pe toți la Universitate după meci!”** De unde vine cel mai mare pericol pentru Bute

Lucian Bute va încerca pentru a opta oară să-și apere titlul
mondial la categoria supermijlocie IBF în fața francezului Jean
Paul Mendy.

Sportivul român a susținut o conferință de presă înaintea acestui
meci important. Un fan înfocat al românului, care susține că i-a
urmărit orice mișcare lui Mendy de la sosirea acestuia în România,
spune că francezul nu pare interesat de acest meci, fiind încântat
mai mult de fetele frumoase și de lucruri distractive decât de box.
Însă, acesta l-a avertizat pe Bute că Mendy este precum „o pisică
blândă care zgârie rău” și ar trebui să fie foarte atent la meciul
împotriva francezului.

Lucian Bute a vorbit despre programul să de pregătire și faptul că
mai are de slăbit aproximativ două kilograme pentru a se încadra în
categorie.

„Nu sunt nervos, totul decurge conform planului, mereu am
avut probleme cu greutatea, mai am două kilograme de dat jos până
vineri la ora cântarului. Am încredere mare în mine, încerc să
rămân concentrat pe strategia pe care am stabilit-o cu staff-ul
meu. Mendy nu a venit în plimbare la București, vrea să îmi ia
centura, nu a pierdut niciun meci până acum, va fi foarte greu. Am
urmărit foarte multe meciuri ale lui Mendy, e un boxer exploziv cu
stânga, cred că va face un meci mai defensiv și va aștepta momentul
potrivit ca să lovească. Sunt sigur că voi câștiga, vă aștept pe
toți la Universitate după meci”,
a spus Lucian Bute.

Chiar dacă unele persoane implicate în box au spus că adversarii
lui Bute sunt destul de slabi, Bute a precizat că nu are de luat
nicio revanșă în fața acestora.

„Sunt mici răutați și invidii. Nu vreau să închid gura nimănui, nu
asta e obiectivul meu. Obiectivul meu este să rămân campion și să
îmi apăr centura. Nu este adevărat că am avut adversari slabi,
timpul va dovedi asta.”
a mai spus Bute.

Publicat: 06 07. 2011, 13:07
Actualizat: 06 07. 2011, 13:08