Bute a intrat în vacanță, dar nu are timp de respiro. Ieri-dimineață era la București, la prânz a susținut o conferință de presă la Galați, iar seara se afla deja la Bușteni.
Emanoil Savin, primarul Bușteniului, a organizat ieri o festivitate de premiere a campionului mondial IBF la supermijlocie. Cum Lucian era acasă, la Pechea, și nu ar fi putut ajunge în timp util în stațiunea de pe Valea Prahovei, edilul a trimis un elicopter după boxer. Oficiile au fost făcute de Marcel Butuza, reprezentantul României la ediția din acest an a Raliului Dakar. „Prima oară au aterizat la Costache Negri, iar mai apoi la Pechea. A ieșit toată comuna să vadă minunea”, spune Savin. Însoțit de doi prieteni, Bute n-a avut emoții. „Nu e prima oară când zbor cu elicopterul”, a declarat Lucian pentru ProSport.
Lucian a primit un tablou special de la Savin, iar festivitatea a continuat cu o petrecere dată în cinstea campionului mondial.
Bute va mai sta în țară trei săptămâni. „Voi mai face un sejur exotic în Caraibe, după care încep pregătirile pentru meciul de pe 5 noiembrie”, a explicat Lucian. Sâmbătă, el va boteza la Galați o fetiță pe nume Anastasia, iar duminică va merge la Piatra-Neamț, pentru a fi prezent la Supercupa României la fotbal, dintre echipa lui de suflet, Oțelul și Steaua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER