Victorie pentru Jo Jo Dan la gala de box de la Montreal

Pugilistul român Jo Jo Dan a câștigat, sâmbâtă dimineață, meciul cu mexicanul Cesar Soriano, disputat în cadrul galei de Montreal, în care Lucian Bute și-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie.

Jo Jo Dan s-a impus cu 40-36 în opinia celor trei arbitri-judecători.

Meciul, de la categoria ușoară, ar fi trebuit să se dispute pe durata a șase reprize, însă a fost scurtat la patru runde.

Tot la Montreal, Lucian Bute și-a apărat pentru a treia oară titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, în fața columbianului Fulgencio Zuniga.

sursa: Mediafax

 

Publicat: 14 03. 2009, 06:33
Actualizat: 14 03. 2009, 06:36