Vladimir Kliciko atrage atenția americanilor chiar înainte de meciul de pe Madison Square Garden. „Gloanțele sunt reale, situația e disperată.” Peste 6.100 de morți de la startul conflictului din Ucraina

Vladimir Kliciko atrage atenția americanilor chiar înainte de meciul de pe Madison Square Garden.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Numai trei zile ne despart de meciul în care Vladimir Kliciko (39 de ani) se va întâlni, la Madison Square Garden din New York, cu americanul Bryant Jennings (30 de ani), în ceea ce pugilistul din Ucraina vrea să fie partida în care își va apăra pentru a 18-a oară titlurile WBA, WBO și IFB la categoria grea. Chiar și așa, la conferința de presă oficială care avea ca scop promovarea partidei, „greul” a ținut să atragă din nou atenția asupra problemelor uriașe cu care se confruntă țara sa natală. „Nu sunt politician, dar înțeleg că am un rol în această societate. Datorită posturii în care mă aflu vreau să atrag atenția asupra problemelor din societate. E foarte multă agonie, gloanțele sunt reale”, a spus Vladimir Kliciko în fața jurnaliștilor.

Declarațiile vin într-un moment în care conflictul ruso-ucrainean continuă să producă victime. Potrivit Organizației Națiunilor Unite, circa 6.100 de oameni și-au pierdut viața în Ucraina în ultimul an din cauza războiului.

Afirmații acide la adresa lui Vladimir Putin: „Trebuie să-l oprim pe acest tiran”

Totul vine în contextul în care, la mijlocul lunii martie, Vladimir Kliciko a acordat un interviu în L’Equipe cu prilejul căruia a criticat în termeni duri pasivitatea Europei la adresa acțiunilor lui Vladimir Putin. „Comunitatea europeană doarme, iar Putin face ce vrea el. În box avem o vorbă, . Putin trebuie oprit pentru că ceea ce se întâmplă azi, acum, în Ucraina poate declanșa al Treilea Război Mondial. François Hollande și Angela Merkel  își întorc ochii de la ce se întâmplă acolo? Nu este posibil ca aceste lucruri să treacă nepedepsite”, a spus boxerul. „Acasă, moartea plutește peste tot. Mi-e frică pentru poporul meu, mi-e frică pentru Europa. Au murit oameni și continuă să moară. Este timpul să oprim acest conflict sângeros. Trebuie să-l oprim pe acest tiran!”, a fost completarea discursului cu care a impresionat atunci.

Fratele lui Vladimir, Vitali Kliciko (44 de ani), și el fost pugilist și campion mondial în versiunile WBO și WBC, este acum primar al Kievului, conducătorul unei formațiuni politice care luptă pentru apropierea de Europa și are un program anticorupție.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×