EXCLUSIV | Boxerul român Viorel Simion, țepuit în Belfast. ”Escroci și aroganți! Au anulat meciul fără să ne dea explicații credibile. Nici măcar bilete la gală nu ne-au mai oferit!”
Boxerul român Viorel Simion și reprezentanții săi au plecat la Belfast (Irlanda de Nord) să cucerească titlul european IBF la categoria superpană, dar au ajuns simpli turiști într-un oraș cenușiu, cu oameni rupți de tiparul britanic. ”Niște escroci! Cine mai semnează contracte cu MTK Global trebuie să fie foarte atent”, spun managerii ”Bombardierului”.
Vineri seara, la Ulster Hall din Belfast, se desfășoară o gală de box profesionist care ar fi trebuit sa aibă, printre punctele de atracție, meciul dintre irlandezul Marco McCullough și românul Viorel Simion (37 de ani), o încleștare de 10 reprize pentru titlul european IBF la superpană. Irlandezul a ieșit însă din meci fără prea multe explicații. Practic, a dispărut: nu s-a prezentat la conferința de presă și la cântarul oficial, iar reprezentanții săi au anunțat că are o problemă medicală, fără să prezinte însă niciun certificat. ”Noi credem că nu a putut face cântarul”, bănuie românii.
Viorel Simion și echipa sa au rămas astfel pe dinafara galei, la figurat și la propriu. ”Nici măcar bilete la gala în care trebuia să boxeze Viorel nu ne-au mai dat”, spune Bogdan Mușat, director executiv la King Promotion.
”Vom cere discutarea acestui caz in boardul IBF, deposedarea lui Marco McCullough de centura IBF europeană la superpană și punerea acesteia la dispoziția lui Viorel Simion, pentru meciul următor”
Sorin Florea, președinte King Promotion
Managerii lui Viorel Simion au încercat să discute vineri dimineață cu șefii de la MTK Global, compania care organizează gala. ”Avem un contract clar cu ei, am cheltuit bani, iar Viorel trebuie compensat”, spun șefii de la King Promotion. Numai că discuțiile s-au purtat ca la Țăndărei, nu în spiritul britanic. ”Lee Eaton, reprezentantul MTK Global, ne-a spus că vineri dimineață la ora 10:00 ne vom întâlni la hotel cu șeful cel mare al companiei, pentru a discuta detaliile cu el. La 10:35, Eaton a coborât din cameră, în pantaloni scurți și i-a întins telefonul domnului Sorin Florea, președintele King Promotion. A fost o discuție purtată pe un ton arogant și sfidător de șeful de la MTK Global. Ne-a spus că și el a pierdut bani și că asta este… A refuzat să ne dea un document semnat prin care să motiveze ce a dus la anularea meciului. E ca și cum l-am crede pe cuvânt că e așa cum spune el. La nivelul acesta, nu e permis așa ceva. Cine mai semnează contracte cu ei trebuie să fie foarte atent”, punctează Bogdan Mușat.
Românii au făcut o sesizare oficială comisiei britanice de box profesionist şi la IBF, pentru obținerea unei poziții oficiale. „Vom cere discutarea acestui caz in boardul IBF, deposedarea lui Marco McCullough de centura IBF europeană la superpană și punerea acesteia la dispoziția lui Viorel Simion, pentru meciul următor. Am fost în multe locuri din lume cu boxul profesionist, dar pe nicăieri nu am pățit așa ceva. E puțin spus lipsă de respect”, a completat și Sorin Florea.