Boxul ieșean are viitor! Record de medalii pentru pugliștii ieșeni la Campionatul Național de juniori de la Tg. Jiu: „Acești copii trebuie susținuți, altfel îi pierdem!”

Viitorul sună bine pentru boxul ieșean. La câteva săptămâni după ce Eusebiu Târzoman (ACS Valea Lupului) și Ștefan Lătescu (CS Scorpions) au devenit campioni naționali de tineret la Giurgiu, iar Robert Lambă (ACS Valea Lupului) s-a clasat pe locul 3, juniorii de la cluburile ieșene Nicolina, ACS Valea Lupului și CSM au făcut senzație la Campionatul Național de la Tg. Jiu.

Sportivii ieșeni au obținut 7 medalii, dintre care 2 de aur, 2 de argint și 3 de bronz, ducând Iașiul pe primul loc în ierarhia județelor. O performanță care vorbește despre valoarea școlii ieșene de box și despre modul cum se lucrează la grupările ieșene mai sus menționate.

Două medalii de aur pentru Nicolina

Medaliile de aur ale delegației ieșene au fost obținute de Ionuț Chiriac (categoria 52 kg) și Alexandru Boboc (60 kg), ambii sportivi fiind pregătiți la CS Nicolina de experimentatul antrenor Nicolae Chipirog. Ionuț Chiriac l-a învins în finala categoriei pe Șchiopu Vlad Constantin (Hunedoara), răzbunând astfel eșecul din semifinale al unui alt ieșean, Florin Ristache. Acesta din urmă este pregătit la CSM Iași de fostul mare campion Radu Zarif și s-a clasat în final pe locul 3.

Al doilea campion de la Nicolina, Alexandru Boboc l-a învins în finala categoriei 60 kg pe Daniel Drumea, pugilist pregătit la ACS Valea Lupului de antrenorul Ion Băetu.

Cei doi campioni vor reprezenta România la  Campionatele Europene de juniori din Bulgaria.

„Mă bucur că am luat șapte medalii, este un moment foarte bun pentru boxul ieșean. Mă așteptam la aceste rezultate, pentru că băieții mei au obținut rezultate foarte bune și anul trecut. Chiriac Ionuț a ieșit campion la juniori anul trecut, primul an, iar anul acesta din nou, Boboc a luat bronzul anul trecut, a pierdut la vicecampionul european, la Brăila, iar acum a ieșit campion.

Urmează Europenele din Bulgaria pentru ei, i-a chemat Dorel Simion pe amândoi, la Lia Manoliu. Obiectivul este o medalie, ne dorim să fie pe podium. Boboc a fost de două ori la Europene, a fost foarte aproape de medalie, dar la Albena, acum doi ani, l-a numărat aiurea arbitrul în prima repriză și a ratat de puțin medalia cu un ungur”, a declarat pentru ProSport antrenorul Nicolae Chipirog.

ACS Valea Lupului – patru sportivi, patru medalii

ACS Valea Lupului, club condus de Cătălin Cruceanu, a urcat pe podium la Tg. Jiu cu toți cei patru pugiliști deplasați la Naționalele de juniori. Antrenorul Ion Băetu a avut patru sportivi în semifinale, doi dintre ei reușind să acceadă în finalele categoriilor, pierzând din păcate. Andrei Botezatu a cedat în finală la 48 kg în fața lui Marian Saly Palapiuc (Bacău), iar Daniel Drumea a fost învins la 60 kg de un alt ieșean, Alexandru Boboc, de la Nicolina.

Medaliile de bronz ale clubului ACS Valea Lupului au fost obținute de Robert Albu (46 kg) și Mihai Mindirigiu (66 kg). La 46 kg aurul a fost câștigat de Pavel Ionuț Marian (Călărași), care l-a învins în finală pe Alexandru Potîrniche, de la Onești, al doilea bronz fiind obținut de Antonio szakacs (Cluj). La 66 kg, campionul Florin Gheorghe (Dinamo) l-a învins în finală pe ovidiu Ganciu (Artom), al doilea bronz intrând în posesia lui Rafael Rafaila (SCMCR).

„Suntem mulțumiți de faptul că toți cei patru pugiliști care au făcut deplasarea au urcat pe podium. Băieții au avut evoluții bune, au boxat cu titularii de la loturi pe categorie și cred că suntem singurul club care a urcat pe podium cu toți sportivii. Sigur, poate un pic dezamăgiți că nu am luat măcar un titlu în cele două finale, dar suntem mulțumiți de rezultate”, a declarat pentru ProSport Cătălin Cruceanu, președintele ACS Valea Lupului.

CSM Iași, un loc 3 și două locuri 5

Și CSM Iași a punctat la zestrea de medalii a Iașiului, prin Florin Ristache. Elevul lui Radu Zarif s-a clasat pe locul 3 la categoria 52 kg, după ce a fost învins în semifinale de Vlad Constantin Șchiopu, cel care avea să cedeze în finală în fața lui Ionuț Chiriac (Nicolina). CSM i-a mai avut în competiție și pe Ștefan Aschiopoaie și Octavian Coșuleanu, ambii clasându-se pe locul 5 după ce au pierdut în sferturi, în meciurile decisive pentru medalie.

„Noi abia am deschis sala, avem 3 săptămâni de când am revenit în sală. Nu prea am avut timp de pregătire cu pandemia asta, dar pentru cât am făcut sunt mulțumit de rezultat. Florin Ristache a bătut în primul meci un fost campion național de la Rapid și câștigător al Cupei României la cadeți, anul trecut, rapidistul era unul dintre favoriți. În semifinale a pierdut la Șchiopu, cel care a pierdut finala cu un alt ieșean, Ionuț Chiriac.

Pentru noi urmează Campionatul Național la fete, voi merge cu Murariu Andrada, o fată muncitoare, care își dorește să facă performanță. Iașiul a ieșit pe primul loc ca număr de medalii, cele mai multe, este un moment bun pentru boxul ieșean. Avem o generație foarte bună, dar trebuie susținuți acești copii, altfel îi pierdem! Trebuie stimulați și ei cu o indemnizație, cu un echipament”, a spus Radu Zarif.

Vasile Câtea: ”Este o perioadă foarte bună pentru boxul ieșean”

Președintele Federației Române de Box, Vasile Câtea, a declarat că toți sportivii ieșeni prezenți pe podium la Tg. Jiu sunt de valoare apropiată și pot oricând să devină campioni.

„Este o perioadă foarte bună pentru boxul ieșean, nu știu dacă am mai avut vreodată 7 medalii la un campionat național. Mă bucur foarte mult și am apreciat valoarea sportivilor pe care i-am văzut la Tg. Jiu, copii foarte buni, cu potențial mare de tot. Dincolo de rezultate și de medaliile contabilizate în portofoliul unui club, este importantă continuitatea și valoarea sportivilor. E foarte bine că aceștia au continuitate și au un potențial imens să meargă mai departe. E foarte important ca cluburile și federația să avem grijă cum îi conducem mai departe pe acești copii.

Cert este că toți finaliștii și semifinaliștii sunt valoroși. Nu doar campionii, ci chiar și sportivii de pe locul 3 sunt foarte valoroși, diferența este foarte mică între ei. Lucrul acesta ne bucură, ne dă speranțe și curaj să mergem mai departe. Și cu Dorel Simion, care este foarte implicat, am reușit să ajungem la o înțelegere în ceea ce privește strategia și este foarte determinat să reușească să schimbe fața boxului românesc”, a declarat președintele Federației Române de Box, Vasile Câtea.

Medaliile obținute de pugiliștii ieșeni la Campionatul Național de juniori de la Tg. Jiu:

  • CS Nicolina Iași (antrenor Nicolae Chipirog) – două medalii de aur

Aur: Ionuț Chiriac (52 kg) și Alexandru Boboc (60 kg)

  • ACS Valea Lupului (antrenor Ion Băetu) – două medalii de argint, două medalii de bronz

Argint: Andrei Botezatu (48 kg) și Daniel Drumea (60 kg)

Bronz: Robert Albu (46 kg) și Mihai Mindirigiu (66 kg)

  • CSM Iași (antrenor Radu Zarif) – o medalie de bronz

Bronz: Florin Ristache (52 kg).

Campionii naționali la Tg. Jiu:

46 kg – Pavel Ionuț Marian (Călărași)

48 kg – Palapiuc Saly Marian (Bacău)

50 kg – Covaci Angelo Cristian (Gymar)

52 kg – Chiriac Ionuț (Nicolina Iași)

54 kg – Gîrleanu Daniel Florin (Hunedoara)

57 kg – Moldovan Ion Rareș (V. Cluj)

60 kg – Boboc Alexandru (Nicolina Iași)

63 kg – Marin Ionuț Aurelian (Steaua)

66 kg – Gheorghe Adrian Florin (Dinamo)

70 kg – Constantin Bobu (Tg. Jiu)

75 kg – Solomon Daniel (SCMCR)

80 kg – Stoiculescu Rareș Bogdan (Dinamo)

+80 kg – Ioniță Florin (Dinamo)

(Narcis POHOAȚĂ)

Publicat: 20 10. 2020, 23:45