Bronz luxat
După aurul de la Beijing, Alina Dumitru își propusese pentru 2009 doar participarea la Mondiale. N-a putut sta însă departe de tatamiul european, acolo unde a făcut legea în ultimii cinci ani. Decizia i-a adus doar parțial bucurie.
În judo, victoria poate fi obținută nu doar prin proiectare, ci și prin luxarea cotului. Cu mâna prinsă ca în menghină, sportivul nu are decât două șanse: să abandoneze, bătând de două ori consecutiv pe piciorul adversarului, sau să riște o ieșire pretențioasă. La Europenele de la Tbilisi (Georgia), Alina Dumitru a ales calea cea mai dificilă. În semifinala cu unguroaica Eva Csernoviczki, campioana olimpică a fost surprinsă la sol în chiar primul minut.
„Mi-a prins mâna, dar nu am vrut să renunț. Am rezistat, m-am răsucit, dar mi-a pocnit cotul drept, pe care l-am mai avut scos în urmă cu șapte ani. Nici nu știu cum am reușit să mai duc meciul până în prelungiri, unde am pierdut la punctul de aur”, povestește micuța judoka de la categoria 48 kilograme.
În pauza dintre semifinală și meciul pentru bronz, Alina s-a consultat cu antrenorul Florin Bercean. În mod normal, cu cotul deja umflat, sportiva legitimată la Steaua-Petrom nu ar mai fi trebuit să lupte pentru medalie. „Nu puteam să renunț! Am intrat pe tatami și am luptat cu o singură mână. Am învins-o pe Volha Leshchenka din Belarus, dar printr-un miracol”, a mai povestit Alina. Ea va sosi azi la Cluj, și cel mai probabil se va alege cu cotul imobilizat.
Ceilalți trei români care au luptat ieri la Europene, Dan Fâșie (66 kg), Andreea Cătuna (52 kg) și Corina Căprioriu (57 kg),