Bute e gata de bătaie. „Aștept un telefon din partea agentului să-mi spună că avem stabilită data meciului și adversarul”
Invitat miercuri seara la talk-show-ul sportiv realizat de Dave Morissette la televiziunea canadiană TVA Sports, Lucian Bute a declarat că este pregătit să se întoarcă în ring și că i-a dat Ok-ul managerului său pentru a-i găsi un adversar. „Nu mai am probleme de sănătate, spatele mi-e bine, deja de o lună mă pregătesc la capacitate maximă. Aștept acum vești legate de următorul meu meci. Am vorbit cu agentul meu Al Haymon, și i-am dat ok-ul. Acum aștept să-mi sune telefonul și să-mi spună «gata, am stabilit totul, avem o dată stabilită și un adversar», a declarat Bute.
Mai mult, fostul campion mondial care nu a mai urcat în ring de un an jumătate, a spus că ar vrea să aibă un meci până la sfârșitul lui iulie sau cel târziu, august.
Bute a vorbit și despre „meciul secolului”, câștigat de Floyd Mayweather, care l-a învins la puncte pe filipinezul Manny Pacquiao. Gălățeanul s-a aflat printre spectatorii care au fost prezenți la meciul de la Las Vegas, la începutul acestei luni. „A fost o luptă bine gândită și pregătită de către Mayweather. Cam așa trebuie să boxezi pentru a câștiga. Sincer, acesta este cel mai bun pugilist actual”, a spus Bute.
Lucian Bute, fost campion mondial, acum în vârstă de 35 de ani, a boxat ultima dată la 19 ianuarie 2014, la Montreal, fiind învins atunci la puncte de canadianul Jean Pascal, într-un meci contând pentru centurile WBC Diamond și NABF la categoria semigrea. Românul ar fi trebuit să boxeze în data de 6 decembrie 2014 cu argentinianul Roberto Bolonti, dar confruntarea a fost anulată după ce Bute s-a accidentat la spate. De asemenea, Lucian Bute (31-2, 24 KO) a pierdut centura IBF la categoria supermijlocie în mai 2012, când a fost învins prin KO de britanicul Carl Froch.