Bute: „Nu îl voi cruța pe Librado!”

Bute consideră că meciul cu Andrade va arăta din nou că el este cel mai bun boxer la supermijlocie, versiunea IBF.

Este meciul cu Andrade cel mai dificil din cariera ta profesionistă?

Dacă judecăm după conjunctura actuală, se poate spune asta. Trebuie să îmi apăr centura și de aceea nu am voie să fac vreun pas greșit. La box, însă, nu contează ierarhiile, pentru că un pumn poate schimba totul. Andrade e un adversar dificil, dar nu îmi e frică de el.

Cum crezi că îl poți bate?

Prin tehnică și rapiditate. El e genul de boxer capabil să ducă mult. Dai în el ca într-o stâncă și nu se dă înapoi. Eu trebuie să fiu lucid și să îl alerg pe ring, ca să îl prind descoperit. Lovesc mai bine și mai repede ca el.

Te gândești la KO?

Orice boxer speră ca lovitura pe care o dă să fie ultima pentru adversar. Nu am un scop anume din a-l face KO, dar, dacă va fi să fie o oportunitate, nu îl voi cruța. Andrade însă nu a fost pus niciodată jos. A luat o singură bătaie, la puncte. Voi fi foarte atent cu el.

E un handicap pentru tine că nu ai boxat de opt luni?

Nu, din contră. De când am trecut la profesioniști nu am avut pauze așa mari și e bine că m-am putut pregăti în liniște. Am fost accidentat două luni și apoi am luat-o ușor. Sunt în formă acum.

Nu ai niciun pic de emoții?

Ba am. La un astfel de meci e imposibil să nu te apuce un pic tremuriciul. Nu e vorba de frică, însă, dacă nu ai emoții, nu ești concentrat.

Publicat: 22 10. 2008, 16:57
Actualizat: 23 10. 2008, 08:49