Turneul feminin de la Roland Garros a început cu destule rezultate neașteptate, dar și cu două mari surprize.
Duminică, Maria Sakkari, locul 8 mondial, a fost învinsă de Karolina Muchova, din Cehia, numărul 42 mondial. Aceasta s-a impus cu 7-6, 7-5, după două ore și nouă minute de joc.
Ieri, a fost rândul Petrei Kvitova să părăsească turneul. Cehoaica, locul 10 WTA, și dublu câștigătoare de Grand Slam, a pierdut la italianca Elisabeta Cocciaretto, 22 ani, locul 44 mondial. Kvitova a fost învinsă în două seturi, scor 3-6, 4-6.
Sakkari și Kvitova nu sunt singurele sportive de top care au fost eliminate în runda inaugurală. Au mai plecat acasă în primele două zile de turneu: Karolina Pliskova, Belinda Bencic (campioana olimpică), Ana Kontaveit, Veronika Kudermetova, Katerina Siniakova, Daniele Collins, Tatiana Maria, Alexandra Sasnovich, Marta Kostyuk și Alison Parks.
După ce Irina Begu s-a calificat în turul doi, iar Ana Bogdan a fost eliminată, astăzi în competiție la Roland Garros intră și Sorana Cîrstea, a treia reprezentantă a României pe tabloul principal.
Sorana, ocupanta locului 32 WTA, va debuta împotriva sportivei din Italia, Jasmine Paolini (27 ani, 52 WTA).
Sorana Cîrstea e programată să joace împotriva italiencei Jasmine Paolini, pe terenul numărul 13, în al treilea meci al zilei, după partidele Jarry – Dellien și Noskova – Kovnic. Astfel, partida lor va începe în jurul orei 16, ora României.
Tot în programul zilei de azi este meciul Bianca Andreescu – Viktoria Azarenka, dar și confruntarea dintre liderul mondial Iga Swiatek și Cristina Bucsa, moldoveanca, care reprezintă Spania.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER