Cel de-al doilea trofeu intern al voleiului masculin românesc a ajuns în vitrina clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare. În finala Cupei României de la Alexandria, Dinamo a învins campioana en titre, Arcada Galați, cu 3-1.
Dinamo a dat lovitura la turneul final al Cupei României, desfășurat sâmbătă și duminică la Alexandria. Trupa antrenată de Daniel Rădulescu încheiase campionatul pe locul 4, iar la Cupă avea a treia șansă, după campioana Arcada Galați și vicecampioana ASC Volei Municipal Zalău. Deși cu buget pe jumătate cât cele două adversare, Dinamo a compensat printr-o atitudine de mare echipă. În semifinale, alb-roșiii au depășit cu 3-1 pe Municipal Zalău, iar în finală au repetat scorul și cu Arcada Galați.
Dinamo câștigă astfel Cupa României după o pauză de 8 ani, acesta fiind de altfel primul trofeu din 2011 care ajunge în vitrina celui mai titrat club la din istoria voleiului masculin românesc. Jucătorul finalei a fost de departe universalul dinamovist Arvidas Miseikis, cu 17 puncte reușite. „Secunzii” Bozidar Cuk și Maia Gomes au fost și ei la înălțime (câte 10 puncte), bine puși în valoare de coordonatorul Filip Despotovski, iar centrii Maicon Leite și Brandon Schmidt au blocat eficient. Libero a fost Nikola Lakcevic. De la Arcada a strălucit doar centrul Bissette.
Atât Arcada Galați, cât și Dinamo și-au asigurat locul în cupele europene, seoznul 2019-2020.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER