Cel mai bine cotat pilot român Călin Ciortan s-a impus în cea de-a treia etapă din Campionatul Național de Drift, organizată pe circuit montan în Masivul Rarău, și este noul lider în clasamentul general, anunță Romanian Drift Community.
După ce la etapa de anul trecut de pe TransRarău a fost actor principal într-un accident spectaculos, Ciortan a debutat cu stângul și de această dată și chiar la prima ieșire pe circuit, mașina lui a avut nevoie de intervenția echipei de asistență pentru a putea fi adusă în padock.
„A fost un weekend incredibil, cu agonie și extaz. După accidentul de sâmbătă, încă nu știam dacă mașina poate fi reparată 100%, apoi am câștigat calificările, iar acum etapa”, a spus Ciortan, care se află la a doua etapă câștigată în acest sezon.
Peste 2.000 de spectatori au fost prezenți la battle-ul final dintre Călin Ciortan și Sorin Ene, câștigătorul de anul trecut. În finala mică, bulgarul Atanas Kolev l-a învins pe Vlad Stănescu. În total, peste 30 de piloți din România, Bulgaria și Ungaria au luat startul în etapa
Dublu campion național în 2012 și 2013, Ciortan a devenit, în premieră, lider, cu 220 de puncte la general, în timp ce Traian Bușe, care a condus clasamentul până acum, a coborât până pe 4, cu 178 de puncte. Locul 2 e ocupat acum de Sorin Ene, cu 215 puncte, iar Vlad Stănescu este al doilea, adunând 184 de puncte.
Următoarea rundă va avea loc pe 5-6 august la Constanța.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER