Călin Ciortan este noul campion național la drift

Călin Ciortan a terminat pe primul loc în clasamentul general al Campionatului Național de Drift, la care au participat în total nu mai puțin de 98 de piloți, și a devenit campion național pentru a treia oară în carieră după succesele din 2012 și 2013, informează Romanian Drift Community printr-un comunicat.

Înaintea etapei, care a avut loc în weekend pe Transalpina, Ciortan s-a aflat în duel cu Traian Bușe, Sorin Ene și Vlad Stănescu pentru titlul de campion. În timp ce Bușe, Ene și Stănescu au fost eliminați încă din Top 16, Ciortan a avansat până în Top 8, ceea ce i-a fost ideal, din punct de vedere matematic, pentru a nu mai putea fi ajuns de vreun alt pilot.

Etapa de pe Transalpina a fost câștigată de slovacul Roman Kolesar. Peste 7.000 de spectatori au fost prezenți de-a lungul celor două zile de concurs la care au luat startul peste 40 de piloți din România, Ungaria, Bulgaria și Slovacia, evenimentul fiind organizat în comun de Romanian Drift Community și omologii din Ungaria, fiind parte din proiectul pilot Campionatul Central European de Drift.

„A fost un an incredibil, de la agonie la extaz. În prima etapă, nici nu am intrat în battle-uri, a fost un moment foarte dificil, dar am trecut peste acea dezamăgire și mă bucur că am recuperat și am câștigat. Mi-am îndeplinit obiectivul, sunt fericit”, a declarat Ciortan, care în urmă cu o săptămână a obținut și un loc 2 într-o etapă din campionatul continental de drift.

Locul secund în clasamentul general a fost ocupat de Traian Bușe, în timp ce podiumul a fost completat de Sorin Ene.

Sezonul 2017 din campionatul autohton de drift a programat cinci etape, la Mariapocs (în parteneriat cu campionatul ungar), Prejmer, Rarău, Constanța și Transalpina. În total, peste 100 de piloți din cinci țări au luat startul de-a lungul sezonului, iar la cele cinci etape au fost prezenți aproximativ 40.000 de spectatori. De asemenea, au mai fost organizate un Grand Prix (București) și două evenimente Drift Games (Constanța și București), care au adunat la rândul lor un public numeros.

Începând din 2015, driftul a fost recunoscut oficial ca probă sportivă de către Ministerul Tineretului și Sportului, fiind parte din Federația Română de Automobilism Sportiv. În ultimii doi ani, la evenimentele organizate de Romanian Drift Community au asistat aproximativ 150.000 de spectatori. De asemenea, începând cu acest an, clubul a semnat un parteneriat și cu Departamentul Centenar din cadrul Guvernului României.
 

Publicat: 17 10. 2017, 11:43
Actualizat: 17 10. 2017, 11:44