O parte din delegația tricoloră a revenit în țară de la Jocurile Olimpice, iar Camelia Voinea, mama gimnastei Sabrina Voinea, le-a transmis jurnaliștilor prezenți la aeroport că va continua lupta pentru a dovedi dreptatea fetei sale în finala la sol de la Olimpiadă.
Mama gimnastei Sabrina Voinea și-a continuat tirada la adresa arbitrilor, despre care spune că trebuie să suporte consecințele pentru marea greșeală care a privat-o pe fiica sa de o medalie de bronz la Jocurile Olimpice 2024.
Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea se simte nedreptățită și frustrată total după nota primită în finala de la sol. Sportiva tricoloră avea șanse mari la medalia de bronz, dar a fost depunctată pentru că ar fi călcat în afara covorului.
Asta în ciuda imaginilor cât se poate de grăitoare care infirmă decizia arbitrilor. Sabrina Voinea a terminat pe locul 5 finala de la sol cu un punctaj de 13.700. Deoarece a fost penalizată cu 0,1, a ratat prezența pe podium. Americanca Jordan Chiles a făcut contestație și a obținut punctajul de 13.766, terminând pe locul 3. La rândul său, și Sabrina Voinea a făcut contestație pentru penalizarea, doar că aceasta nu a fost acceptată.
Imediat după acest „jaf la drumul mare”, Nadia Comăneci și Camelia Voinea au insistat pe toate căile ca sportivei să i se facă dreptate.
„Este ambiția mea și a tuturor conducătorilor și forurilor sportive. Să mă păcălești în față, să-mi spună că a călcat colțul, când eu îți arăt probe? Trebuie să demonstrez clar că nu este adevărat.
Cine a făcut această greșeală trebuie să suporte consecințele. Sunt seri în care eu ies din sala de gimnastică la 21.30, copilul ăsta nu are timp de multe ori nici să mănânce.
Pentru ce toată munca asta în zadar? Să ajung la următoarea Olimpiadă și să ne păcălească iar, să ne fure?”, a declarat Camelia Voinea.
Revenită și ea în țară, Sabrina Voinea a dat tuturor o veste neașteptată. Dacă în urmă cu o zi era decisă să spună stop carierei, scârbită de ce i s-a întâmplat la Jocurile Olimpice de la Paris, sportiva s-a răzgândit și spune că nu vrea să abandoneze gimnastica.
„Eu îmi doresc foarte mult să se rezolve această problemă, știu că nu am ieșit din covor. Aștept cu nerăbdare să se rezolve. O să iau o pauză, o să merg în vacanță, sper să îmi revin. O să discut și cu mama și o să văd ce se poate rezolva.
Eu nu vreau să mă las de gimnastică. Vreau să arăt că sunt din ce în ce mai bună. Asta vreau să îi explic și mamei și să continuăm munca. Chiar îmi doresc această medalie, am muncit mult”, a declarat Sabrina Voinea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER