Campionatele Europene de box de la Galați. Girl power – Mariana Cristina Mărăcine, în finala continentală de la +80 kg
După o zi de pauză, Campionatele Europene de box pentru juniori de la Galați au revenit în forță cu primele semifinale. Joi, pe ringul instalat la Patinoarul din Galați, s-au stabilit finalistele competiției feminine. Între boxerițele care au urcat în ring s-au aflat și patru românce.
Dintre cele patru sportive asistate la colț de Adrian Lăcătuș și Constantin Gălbenușe, una și-a câștigat locul în marea finală. Buzoianca Mariana Cristina Mărăcine și-a depășit condiția (ea practică boxul de numai opt luni) și s-a impus la puncte, cu o decizie unanimă, în fața bulgăroaicei Penka Kostova.
Celelalte trei sportive tricolore au fost învinse, păstrând astfel medaliile de bronz la categoriile lor de greutate. În finala categoriei, sâmbătă, în gala de la ora 13:00, Mariana Cristina Mărăcine va avea o misiune extrem de dificilă în fața rusoaicei Ekaterina Rodionova, care și-a spulberat adversara în semifinale, ucraineanca Sofiia Bohdanova, în mai puțin de un minut. Rusia are nu mai puțin de nouă sportive în finale, din 13 categorii.
Vineri sunt programate semifinalele băieților, de la 15:00 și 18:00. Finalele au loc sâmbătă, 1 iunie, de la orele 13:00 (fetele) și de la 17:00 (băieții).
Rezultatele tricolorelor din semifinale (joi)
Cat. 57 kg: Mihaela Cristina Ciobanu pierde puncte (5-0) Sacha Hickey (Ang)
Cat. 70 kg: Beatrice Melania Moldovan pierde inferioritate R1 Zofia Stachowiak (Pol)
Cat. 80 kg: Elena Alexandru pierde puncte (5-0) Asude Ece Ediz (Tur)
Cat. +80 kg: Mariana Cristina Mărăcine câștigă puncte (5-0) Penka Kostova (Bul)
Programul tricolorilor din semifinale (vineri)
Cat. 46 kg: Cristinel Costel Măzăreanu – Malik Shadalov (Ger)
Cat. 50 kg: Eusebiu Iulian Tîrzoman – Radoslav Simeonov Rosenov (Bul)
Cat. 54 kg: Adrian Florin Preda – Alexander Fredriksson (Swe)
Cat. 70 kg: Cosmin Daniel Hermeziu – William Rosenov Cholov (Bul)
Foto, de la stânga: Constantin Voicilaș – antrenor SCM Buzău (clubul unde este legitimată Mariana Mărăcine), Steluta Duță (colegă de club cu proaspăta finalistă europeană), Adrian Lăcătuș (antrenor coordonator lot feminin). Mariana Cristina Mărăcine, Constanrin Gălbenușe (antrenor secund lot feminin).
În foto, de la stanga: Constantin Voicilas antrenor SCM Buzau (clubul unde este legitimată Mărăcine), Steluta Duță (colegă de club cu Mariana Mărăcine), Adrian Lăcătuș (antrenor coordonator lot feminin). Mariana Cristina Mărăcine, Constanrin Gălbenușe (antrenor secund lot feminin).