Se apropie startul Campionatului European de volei feminin de la Cluj! Ce adversare va întâlni România și care sunt șansele „tricolorelor”: „Avem câteva jucătoare care se anunță de top!”
Echipa națională de volei feminin a României va debuta miercuri la Campionatul European de la Cluj, urmând să întâlnească în primul meci reprezentativa similară a Turciei. În cadrul fazei grupelor turneului final, „tricolorele” vor mai da piept cu Suedia, Olanda, Finlanda și Ucraina.
Clujul va găzdui meciurile din grupa Campionatului European de volei feminin din care face parte și România, o echipă tânără, aflată la început de drum, dar care și-a propus să își lase amprenta asupra competiției. Meciurile naționalei noastre vor avea loc în perioada 18-25 august, iar antrenorul Luciano Pedulla speră într-o implicare puternică a publicului local.
Obiectivul României la acest turneu final găzduit de Cluj este depășirea fazei grupelor, pentru care ne vom lupta cu Suedia, Ucraina și Finlanda.
Care sunt șansele „tricolorelor” la Campionatul European de volei feminin: „Avem câteva jucătoare care se anunță de top”
Antrenorul reprezentativei noastre, Luciano Pedulla, se bazează pe un lot de jucătoare tinere, dar speră că ele vor reuși evoluții bune la această ediție a CE, unde vor avea și avantajul de a juca în fața propriilor suporteri. Italianul în vârstă de 64 de ani promite că vom vedea pe parchet mai multe voleibaliste din România care au perspective mari.
„România este formată din jucătoare foarte tinere, care nu au experiență, dar câteva dintre ele se anunță a deveni unele de top la nivel european. Am intrat într-un alt capitol al voleiului românesc și vrem să arătăm o altă față, care să ne dea curaj în următorii patru ani. În grupa noastră sunt Turcia și Olanda, echipe de top la nivel mondial care au în componență multe sportive importante. Cu sprijinul fanilor, vom lupta împotriva tuturor!”, a declarat Luciano Pedulla.
În cadrul grupei găzduite de Cluj, România va întâlni Turcia (18 august), Suedia (21 august), Olanda (22 august), Finlanda (24 august) și Ucraina (25 august), toate meciurile fiind programate de la aceeași oră, 20:30.
Vom intra în competiție împotriva Turciei, una dintre forțele voleiului, dar îmi doresc să luptăm și să câștigăm respectul adversarelor.