Campionatul Mondial de hochei va fi organizat la Galați. Naționala României va încerca promovarea în Divizia I pe propriul patinoar

În cadrul Congresului Federației Internaționale de Hochei pe Gheață, care se desfășoară la Moscova, s-au analizat candidaturile depuse pentru găzduirea Campionatului Mondial de seniori, Divizia II, Grupa valorică A, programat în luna aprilie a anului viitor, și s-a decis ca această competiție să fie încredințată Galațiului.

Candidatura Patinoarului „Dunărea” a avut, ieri, câștig de cauză în disputa cu Reykjavik, capitala Islandei, și Belgrad (Serbia). Obiectivul echipei României ar urma să fie câștigarea competiției și astfel să revină în Divizia I, Grupa B, de unde a retrogradat luna trecută. Celelalte participante vor fi echipele naționale din Spania, Belgia, Serbia, Islanda și Australia. Turneul va avea loc în perioada  3-7 aprilie 2017.

Acesta va fi primul turneu de Campionat Mondial găzduit de Patinoarul „Dunărea” după 38 de ani, de la cel al Grupei B din 1979! Antrenorul Ion Berdilă, care atunci era singurul gălățean aflat în lotul echipei naționale, dar nu a putut juca din cauza unei accidentări, s-a declarat entuziasmat de vestea venită de la Moscova. „După atât de mulți ani de așteptare, avem un campionat mondial la Galați! Asta da veste bună! Cel din ”79 a însemnat enorm pentru dezvoltarea acestui sport în oraș, sper că și acum va fi o emulație deosebită, în special în rândul copiilor. Aceste două titluri de campioni naționali obținute de echipa de seniori, modernizarea patinoarului din ultimii ani, toată munca iată că este răsplătită”, a spus Ion Berdilă, care-i antrenează pe cei mai mici dintre hocheiștii de la Dunărea.

În schimb, a fost respinsă candidatura Brașovului pentru Campionatul Mondial de tineret (Under 20), Divizia II, Grupa A, competiția urmând să aibă loc la Tallin (Estonia).

Publicat: 20 05. 2016, 16:12
Actualizat: 20 05. 2016, 16:24