Campioni fără bani?

Ordonanța de Urgență a Guvernului 230/2008 nu i-a atins doar pe actori, profesori și medici. Circa 100 de foști mari sportivi lucrează la stat, dar beneficiază și de pensie.

Cluburi departamentale, Dinamo și Steaua pot fi cele mai afectate de prevederile ordonanței, 40 de angajați fiind obligați să renunțe fie la pensie, fie la salariu. Lista celor aflați în această situație cuprinde nume grele ale sportului (vezi tabelul de alături), care activează acum ca antrenori de loturi olimpice și naționale, șefi de secții sportive sau care dețin funcții de conducere la federații. „E o situație grea, care ne preocupă pentru că, oricum, și cumulat acești oameni tot nu primesc cât ar merita. Spun Cristian Gațu și mă cutremur. Cine îl poate recompensa pentru tot ce a făcut? Sau Dan Grecu… Trebuie rezolvată problema pentru că acești oameni au făcut ceva pentru România. Nu știu cât de mare economie se va obține din veniturile a 100 de oameni de sport, pentru că sumele pe care le câștigă sunt modeste”, ne-a declarat Octavian Bellu, fostul președinte al Agenției Naționale pentru Sport, ANS .

Convențiile civile, singura soluție

Aflată și în atenția ministrului Monica Iacob-Ridzi, problema are nevoie de o rezolvare, altfel activitatea din sportul românesc riscă să fie dată peste cap. Și nu oricând, ci la început de ciclu olimpic și sub amenințarea crizei economice. Om care și-a petrecut o mare parte din viață în sala de gimnastică, Octavian Bellu este în căutare de soluții alături de colaboratorii săi. „Cei care ar fi afectați sunt titani ai sportului. Nu știu dacă ordonanța va fi nuanțată, de acea exceptare beneficiind și oamenii de sport, alături de medici, actori și profesori, însă noi ne-am luat măsuri de siguranță. Se pot face convenții civile. Se discută despre acest aspect”.

Cum ordonanța a fost publicată pe 5 ianuarie în Monitorul Oficial, iar persoanele vizate de ea trebuie să decidă în 15 zile la ce renunță, rezultă că termenul pentru rezolvarea problemei este 20 ianuarie. Adică peste nicio săptămână.


Nu se poate cumula pensia cu salariul de la stat

La articolul 94 din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, Ordonanța de Urgență 230/2008 a adus următoarea completare la aliniatul 3, care îi vizează pe oamenii de sport: pensionarii pentru limită de vârstă nu pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul lor, dacă acestea sunt obținute din exercitarea unor funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială.

Federațiile trebuie să găsească surse de finanțare

Octavian Bellu este de părere că ideal ar fi ca federațiile sportive care primesc subvenții de la stat (n.r. – toate, cu excepția celei de fotbal) să găsească surse private de finanțare pentru a-i remunera pe angajații-pensionari. „Soluția păstrării lor ar fi acoperirea salariilor din sponsorizările pe care le primesc federațiile. În acest fel, ar exista o stabilitate, iar activitatea sportivă n-ar putea fi afectată”.

"Dacă trebuie să aleg, voi renunța la salariu. Ceea ce fac, fac din pasiune, din dorința de a-i învăța și pe alții, de a aduce medalii. Am discutat cu cei de la Dinamo și mi-au spus că vor găsi o soluție" – Ivan Patzaichin, cvadruplu campion olimpic

"Ar fi o acțiune pripită, întrucât consider că mai sunt antrenori care pot face față cu succes. Cred însă că se vor găsi soluții pentru rezolvarea acestei probleme, cum ar fi convențiile civile sau sponsorizarea"
– Ștefan Birtalan

"Știm de această situație. Persoanele care vor fi afectate de această Ordonanță de Urgență vor fi angajate prin convenții civile. Nu se va renunța la nimeni. Sunt oameni care înseamnă mult pentru sportul românesc"
– Monica Iacob-Ridzi

"Și în MTS sunt câteva persoane vizate de ordonanță. Nu sunt multe, iar ele oricum lucrau pe contracte individuale. Restul sunt funcționari publici"
– Octavian Bellu

Ei sunt puși să aleagă între salariu și pensie

Publicat: 14 01. 2009, 08:42
Actualizat: 14 01. 2009, 21:50