Anul 2015 este anul lui Marius Berbecar în gimnastica românească. Bistrițeanul a devenit întâi viceampion continental la paralele la Campionatul European de la Montpellier, ca după o lună să urce încă o dată pe podium la prima ediție a Jocurilor Europene de la Baku, unde a cucerit bronzul, la același aparat.
Medalii pe care bistrițeanul le-a așteptat cu răbdare 23 de ani, timp în care a renunțat la sport, a revenit, a trecut peste accidentări, a reluat de nenumărate ori totul de la zero, dar a luptat tot timpul pentru visul său, acela de a urca într-o zi, pe podium, la individual. Marius, unul dintre performerii României în Baku, a vorbit pentru ProSport, despre cum îl motivează aceste rezultate, obiectivele cu care s-a întors în sală după Londra, când dorea să se retragă și schițează cea mai bună echipă din gimnastica românească din care i-ar fi plăcut să facă parte.
Baku a rămas în urmă și Marius își reia pregătirea pentru cel mai important concurs, Campionatul Mondial FOTO: Alexandru Hojda
Marius, ai spart gheața anul acesta. Ce înseamnă aceste medalii la individual pentru tine? Este răsplata a 23 de ani de muncă grea, cu sacrificii, cu multe accidentări, cu gânduri de renunțare, însă mă bucur că am avut puterea să revin și să merg mai departe, și în final a venit și răsplata.
Argint la Europene, bronz la Baku… Mă bucur că a venit și medalia de la Baku pentru că vine să confirme rezultatul de la Europene și faptul că nu a fost o întâmplare că am câștigat acolo. Eu sunt mulțumit că la Baku am făcut un concurs bun la paralele, în ambele zile, păcat doar de medalie că nu a fost altă culoare, însă dacă așa au decis arbitrii, asta e. Mă bucur că am reușit să fiu constant și să termin ambele concursuri pe podium.
Cum te-ai simțit după medalia de argint cucerită la Europene, care este cea mai importantă din cariera ta? Atunci pe moment parcă nu realizam ce rezultat am obținut. Chiar stăteam și mă gândeam după ce am terminat concursul, după atâta timp, după atata munca parcă nici nu am știut să mă bucur de un lucru mult dorit.
S-au lăsat destul de mult timp așteptate rezultatele… Într-adevăr a trecut cam mult timp, era mai bine dacă veneau mai devreme, dar niciodată nu e prea târziu. Aceste medalii îmi dau puterea de a continua, de a lucra mai mult și mai bine, pentru că îmi doresc un rezultat bun și la Mondiale și la Jocurile Olimpice. Chiar după Londra am dorit să mă las, însă simțeam că îmi lipsește o medalie la individual. Simțeam că pot mai mult, mă bucur că am avut răbdare ca să obțin aceste rezultate.
Simți că s-a schimbat ceva după aceste reușite? Mă simt la fel, singura schimbare e pe plan motivațional, sunt mai determinat, mi-a dat o dorință mai mare de a veni în sală și de a lucra mai atent, mai intens. Am stat și am analizat după aceste Europene că dacă exercițiul meu va mai crește și în dificultate și voi păstra aceeași execuție, pot avea realizări mari. Mai pot crește, lucrez pentru asta la Mondiale.
Marius și medalia de la Europene, o medalie așteptată 23 de ani
„De mic am avut dorința de a lupta” Cum ai ajuns la gimnastică? Eram la grădiniță, acasă, la Bistrița și aveam vreo șase ani. Atunci antrenorii de gimnastică mergeau de la grădiniță la grădiniță și te chemau la sport. Au venit mi-au dat un bilețel cu care m-am dus acasă, tata m-a luat de mână și am mers la sală. Ei te puneau să faci niște exerciții pentru copii ca să vadă dacă ai abilitățile necesare pentru a face gimnastică și am reușit să trec cu bine.
Îți mai amintești ce te-a impresionat prima dată când ai intrat în sală? Prima amintire a fost că erau colegii mai mari care făceau gigantici la bară, am rămas wow! ce poate să facă un gimnast. Lucrul acesta m-a impresionat foarte mult, nu-mi imaginam că cineva se poate da așa ușor peste cap.
Nu ai fost tentat să renunți după primele antrenamente? La început a fost o joacă, fiecărui copil îi place să vină la sala de gimnastică, să sară în groapa de bureți, să alerge pe sol, să se cațere pe aparate. Când te apuci de gimnastică, la început e ușor, iar cu timpul începe să devină tot mai greu. De mic am avut dorința de a merge înainte , de a lupta, de a câștiga, de a nu renunța. Asta m-a făcut să merg înainte.
Îți mai amintești primul concurs? Da, a fost la Cluj, eram o grămadă de copii, am mers la concursul acela cu 2 echipe de copii de aceeași vârstă. Țin minte, și concursul îl luam ca pe o joacă, nu mi se părea nimic greu. Era și primul concurs, nu știam ce înseamnă. După acea competiție am realizat ce e gimnastica, văzând că poți să câștigi medalii. Asta m-a făcut să iau și mai în serios gimnastica.
La 13 ani ajungeai la Reșița, la lotul de juniori. Cum te-ai descurcat cu dorul de acasă? Mergeam o singură dată pe an acasă, de Crăciun, în rest tot timpul eram în cantonament. Te obișnuiești cu depărtarea de casă, e grea, dar te face să te maturizezi un pic mai repede pentru că ești singur, trebuie să te descurci, să treci prin anumite greutăți.
Berbecar își dorește o prezență în finala olimpică la paralele, aparatul lui preferat
Visa să îl învingă pe Urzică la paralele După atâția ani stați departe de Bistrița mai simți că acolo este cu adevărat acasă? Merg cu drag acasă, dorința e să mă stabilesc în București, m-am obișnuit cu aglomerația, cu agitația, când merg acasă parcă merg în stațiune, la băi de relaxare, e un oraș liniștit. Cred că m-aș plictisi enorm să mă întorc acolo. De la 12 ani plecat de acasă, ar fi trebuit să petrec mai mult timp cu ai mei, după ce mă voi lăsa de gimnastică, asta vreau să fac.
Ai prins în sală generația de aur a gimnasticii masculine. Cât de mult te-a motivat acest lucru? Mie îmi plăcea paralelul încă de la juniori. Deși aveam 18, 19 ani, gândul meu era să-l bat pe Marius Urzică la paralele, ceea ce era un pic imposbil, având în vedere experiența și valoarea lui, însă m-a ajutat enorm în pregătire acest gând. Toate acestea te făceau să progresezi, să evoluezi, să ajungi să îți îndeplinești obiectivul pe care ți l-ai propus. Așa gândeam atunci.
De ce paralelul e aparatul preferat? Te atrage aparatul la care lucrurile îți merg cel mai ușor, unde progresezi repede, unde un element dificil ție ți se pare ușor de învățat și făcut. Lucrurile grele la paralele, la juniori pentru mine, erau cele mai ușoare.
Care ar fi aparatele în ordinea preferinței? Paralele, sărituri, inele, bară, cal, sol. Solul e ultimul aparat pentru că am suferit multe accidentări la gleznă, iar aterizările acelea sunt dure.
CV Marius Berbecar Data nașterii: 15.05.1985 Locul nașterii: Bistrița Palmares: argint la paralele, CE 2015 bronz cu echipa CE 2012 bronz la Jocurile Europene de la Baku locul 6 la paralele la CM Tokyo, 2011
După Londra vorbeai de retragere. De unde ai găsit puterea de a continua? În prima fază am vrut să renunț, însă am simțit tot timpul că medalia aceasta, pe care am luat-o la Europene, îmi lipsește, simțeam că nu sunt împlinit după atâția ani de muncă, simțea că va veni, doar trebuie să am răbdare. Mă bucur că nu am renunțat după Londra.
Cu ce obiective te-ai reîntors în sală după Londra? Să iau o medalie ori la Europene, ori la Mondiale, iar al doilea să am o finală olimpică, e singurul lucru pentru care mă antrenez. Primul lucru s-a îndeplinit, acum urmează să muncesc să îl îndeplinesc și pe al doilea. Anul aceste cel mai important este calificarea cu echipa la Jocurile Olimpice, îmi doresc să ne calificăm direct, și să am o evoluție bună și la Mondiale, să mă bat pentru podium.
Simți că prin aceste medalii a crescut și presiunea asupra ta? Acum toată lumea se așteaptă să termini pe podium… Nu simt asta ca pe o povară, suntem toți aici, însă simțeam nevoia un rezultat, mă bucur că au venit aceaste medalie nu doar pentru mine, ci și pentru colegii mei. Pentru că era nevoie de o medalie la noi, la băieți. Nu simt presiune, sunt cel mai experimentat gimnast din lot, dar nu contează asta. Încercăm să fim o echipă cât mai legată și fiind apropiați unii de alții când mi-e greu, ei sunt lângă mine și invers.
Calul cu mânere nu se numără printre aparatele preferate ale lui Marius
Dream team-ul personal din gimnastica românească De ce crezi că vin așa de greu rezultatele în gimnastica masculină? Gimnastica masculină a evoluat extrem de mult. La băieți sunt 30 de sportivi care au aceeași notă de plecare, dificultate foarte mare, în schimb la fete nu prea mai sunt așa multe țări care să aibă gimnaste de valoare. La noi au crescut foarte mult alte țări, dacă de Brazilia acum 10 ani nu se auzea, acum au campioni mondiali. Sau Anglia, de ea nu se auzea la echipe, acum se bat pentru podium, la individual. Condițiile de antrenament contează, baza de selectie, ce vine din spate, pe când la noi sunt foarte puțini copii. Sper ca sportul acesta să rămână la un nivel înalt și să nu ajungem să mergem la concursuri doar să participăm.
Marius, cum vezi calificarea la Rio? Va fi greu, suntem conștienți de treaba asta, mergem cu gândul de a da totul pentru a ne califica încă de la Glasgow. Indiferent de rezultatul de la Mondiale, cred că vom avea șanse și în recalificări. Nici înainte de Londra, la Mondialele de la Tokyo, puțină lume ne dădea șanse de a ne califica direct. A fost o surpriză pentru toată lumea că am reușit asta. Așa se poate înttâmpla și acum. Cel mai important este să mergem acolo, să ne facem treaba exemplar, iar după terminarea concursului vom vedea pe ce loc suntem.
„După o oră de tenis am nevoie de o zi să-mi revin”
Ce hobby-uri ai? Pescuitul, e hobbyul pe care toți l-am luat de la Marius Urzică. El era înnebunit cu pescuitul, mergeam tot timpul la bălțile de pe lângă București.
Care a fost cea mai mare captură? În Deltă, am luat un crap de nouă kilograme jumătate.
Djokovic e liderul ATP în acest moment
Ai un sportiv pe care îl admiri? Novak Djokovic pentru felul în care joacă, pentru caracterul lui, pentru ceea ce face în afara terenului. Îmi place și tenisul, mai și joc, dar după o oră de tenis am nevoie de o zi ca să îmi revin.
Cum ar arăta echipa ta ideală pentru Rio 2016? Pe cine ai vrea să ai în echipă? Urzică, Drăgulescu, Suciu, Koczi, Berbecar, Potra și eu bineînțeles. Marius s-a reîntors în sală pentru a ajunge într-o finală olimpică FOTO: Alexandru Hojda
Gimnastica și obstacolele pe care le-a depășit Drumul lui Marius Berbecar spre vârful gimnasticii nu a fost unul ușor, el fiind nevoit să lase în urmă multe obstacole. Prima cumpănă a carierei lui a apărut la lotul de juniori, înainte de un Campionat European, când a fost suspect de hepatită. A făcut turul spitalelor și a trecut pe la Reșița, Târgu Mureș, Bistrița și București.
„Nimeni nu știe ce a fost cu adevărat, nu și-au dat seama, însă am pierdut Europeanul pentru care mă pregătisem atât. A fost o mare dezamăgire pentru mine”, rememorează el. În 2010, avea să vină o altă lovitură, suferă o ruptură de biceps drept care îl ține pe tușă șase luni. „Am tras foarte mult pentru a-mi reveni ca să prinde Mondialele. Accidentarea a fost în februarie și în septembrie erau Mondiale, iar în capul meu era obligatoriu să particip, să fiu acolo”, spune Marius. Deși nu a fost o problemă de sănătate, ultima cumpănă a fost după Londra, pragul psihologic.
„Mintea mea era un pic sătulă de atâta gimnastică. Am zis că nu mai am puterea mentală de a continua și de a trage de mine, de a lupta, mai ales că nu veneau satisfacțiile astea. Concuram, mă antrenam foarte mult și când mergeam la concursuri, tot ce munceam în sală, nu se vedea deloc”, încheie Marius. Prin determinarea pe care o afișează, tenacitatea și ambiția sa, și prin răbdarea sa de pescar, Marius Berbecar are trăsăturile unui mare campion. Campion dintre campionii de care România are nevoie din ce în ce mai mult.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER