Campionul olimpic Alin Moldoveanu, la foc continuu în Polivalenta din Iași
Alin Moldoveanu vs Niccolo Campriani, reeditarea finalei olimpice de la Londra, la pușcă aer comprimat 10 m
Vineri, 7 mai, în deschiderea Duelului Campionilor este programată o etapă din cadrul Campionatului Național.
La aproape un an de la finala de senzație de la Jocurile Olimpice de la Londra, Alin Moldoveanu și italianul Niccolo Campriani, se vor afla din nou față în față vineri, de această dată la Iași. Grație managerului CS Omega Tehnoton Iași, Maricel Popa, care deține și funcția de vicepreședinte al Federației Române de Tir, cei doi mari campioni ai lumii vor reedita vineri, 7 iunie, la Iași, o finală care va rămâne în istoria Jocurilor Olimpice. După ce în urmă cu un an Alin Moldoveanu se impunea la capătul unei finale palpitante în fața lui Campriani, în proba de pușcă aer comprimat 10 metri, stabilind totodată și un record olimpic, italianul va avea dreptul la revanșă la Iași, în Sala Polivalentă, vineri, de la ora 17.00. Intrarea la cel mai important eveniment sportiv al anului la Iași va fi liberă, iar organizatorii speră ca Sala Polivalentă să se umple.
Intrarea e liberă în Sala Polivalentă
„Iașiul va găzdui un eveniment unic, un spectacol sportiv de elită, iar ieșenii au ocazia de a vedea pe viu doi dintre marii campioni ai lumii la tir. Nu în fiecare zi ai ocazia de a vedea reeditarea unei finale olimpice, de aceea sper ca tribunele să fie pline de iubitori ai sportului”, a declarat Maricel Popa, care a fost susținut în demersul său doar de către Direcția pentru Sport și Tineret (DTSJ) și Primărie.
Prezent la conferința de presă, directorul DTSJ, Ciprian Paraschiv, a declarat că evenimentul care va avea loc vineri seară este cel mai important din acest an pentru Iașiul sportiv. „Vorbim despre cel mai important eveniment al anului în Iași, de aceea fac un apel la ieșeni să vină într-un număr cât mai mare la sală. Să nu uităm că Alin ne-a adus cel mai bun rezultat din istorie anul trecut, acel aur olimpic de la Londra, iar publicul ieșean are șansa acum de a-l vedea pe viu în reeditarea finalei olimpice”, a declarat Ciprian Paraschiv.
Aparatură de la Europene
Maricel Popa a adăugat că la Duelul Campionilor va fi adusă aparatură de ultimă generație. „Vom aduce softul de la Europene, vor fi aparate speciale, monitoare, exact ca la Jocurile Olimpice. Va fi un evenimentul sportiv unic în România, cu o participare selectă”, a completat Maricel Popa.
La Jocurile Olimpice de la Londra, Alin Moldoveanu a luat aurul la pușcă 10 m aer comprimat, iar italianul Niccolo Campriani a devenit campion olimpic la pușcă trei poziții 50 de metri și argint la pușcă 10 m aer comprimat.
Maricel Popa speră ca acest eveniment să producă o emulație în rândul celor care iubesc tirul. „Acesta este și obiectivul meu, ca Duelul Campionilor Olimpici ce va avea loc la Iași să fie un imbold pentru cei care iubesc tirul sportiv. Titlul olimpic cucerit de Alin Moldoveanu la Londra a produs o emulație, mulți copii au venit în poligoanele de tir și sper ca venirea celor doi mari campioni la Iași să atragă cât mai mulți tineri către acest sport”, a conchis Maricel Popa.
Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚