Cândva, hocheiul din România însemna ceva în lume!** „Noi, Generația de Aur”

A fost odată ca niciodată, pe vremea când hocheiul românesc participa la Campionate Mondiale în Grupa A și la Olimpiade, iar hocheiștii români erau tentați cu oferte fabuloase să rămână și să joace în Occident. Tureanu, Axente, Pisaru, Gheorgiu, Hălăucă și Gall au fost doar câteva dintre numele care au făcut istorie în acest sport.
„Anii 75-80 au fost cei mai buni din istoria hocheiului românesc, atunci a fost «generația noastră de aur»”, își amintește, nostalgic, Elod Antal, component de bază al naționalei acelor timpuri și unul dintre cei mai buni hocheiști ciucani din toate timpurile. Trăiește și astăzi la Miercurea Ciuc, unde are câteva mici afaceri și continuă să joace hochei în echipa locală de old-boys.

În primele 8 din lume!

„Aveam o super echipă”, spune Elod Antal, probabil cel mai prolific fundaș din istoria hocheiului românesc. „Păi, ia ascultați cum sunau cele trei linii. Linia I: Antal, adică eu, Gall, Costea, Tureanu, Axente; linia a II-a: Justinian, Ioniță, Pană, Vasile Huțan, Pisaru; linia a III-a: Varga, Moroșan, Gheorghiu, Hălăucă, Miklos. Am fost la două Olimpiade pe vremea când se calificau opt echipe, nu douăzeci, ca acum, plus un campionat Mondial în Grupa A, ceea ce era fantastic. Nu ne-am făcut de râs pe nicăieri, la Olimpiada de la Innsbruck, din 76, chiar am bătut RFG-ul cu 6-4, iar cu Elveția am făcut egal, 3-3. Elveția, care acum ne dă douăzeci și dacă joacă împotriva noastră cu spatele”. Antal ține să lămurească definitiv și problema ierarhiilor din hochei în acei ani: „Am auzit și eu multe comentarii, cum că Miercurea Ciuc nu era lăsată să ia campionatul de cluburile departamentale Steaua și Dinamo. Nimic mai neadevărat! Pur și simplu erau mai bune! Ce juniori ieșeau atunci de la București… Plus că, da, mai luau jucători de la noi atunci când aceștia trebuiau să meargă în Armată. După aceea, unii mai rămâneau, dar majoritatea se întorcea acasă. Dar de ce să mint? Dinamo și Steaua erau mai bune ca noi!”.

100.000 de mărci, casă, mașină ca să rămână „afară”

Hocheiul românesc chiar avea valori, dovadă că unii dintre jucători au fost curtați să rămână la cluburi de afară. „Tureanu a fost numărul unu de departe. Fabulos jucător. Un Dobrin al hocheiului, cum i-a zis cineva. Acum eu nu știu sigur, dar am auzit că a fost la un moment dat curtat să rămână în State, să joace în NHL. Nu știu cât este de adevărat. Nici la el și nici la alți colegi ai mei. Sigur știu doar la mine. Mai întâi, după Mondialul din 1976, de la Biel Bienne, din Elveția, a venit Rosenheim, echipă din Germania, care ne-a oferit câte 100.000 de mărci mie și lui Șandor Gall ca să rămânem. Pe lângă asta ne oferau casă, mașină și un salariu lunar foarte bun. Apoi, după Mondialul de Grupa A, din 1977, de la Viena, a fost o echipă locală care m-a ofertat să rămân. În sfârșit, în 1981, după Mondialul de la Val Gardena, Grupa B, a venit la hotelul unde stăteam chiar președintele grupării locale, cu o geantă în care avea 30.000 de dolari. Îmi dădea și un salariu mare și alte condiții, dar de fiecare dată am ales să mă întorc. Aveam acasă soție, doi copii, nu aș fi rezistat fără ei. Plus că și la noi, în vremurile alea, se câștiga bine. Pentru fiecare meci internațional aveam câte 5.000 de lei primă! Acasă eram angajat la Mina Bălan, unde luam 7.000 de lei salariu lunar. Păi, de exemplu, în 1976 am câștigat peste 100.000 de lei, o cifră uriașă pentru acei ani. Nu banii ne lipseau, ci lucrurile pe care să-i cheltuim”.

„Doar Ciucul a rămas din hochei”

La 56 de ani, Elod Antal continuă să joace hochei alături de foștii echipieri ai Ciucului în echipa Hockey Old Boys Transilvanya. „Ne întâlnim de două ori pe săptămână să ne mișcăm. Am încercat să jucăm și cu foștii de la Steaua și Dinamo, dar n-a fost meci, că le-am dat vreo 15 și s-au supărat. Ei nici n-au unde să se mai antreneze în București, ce-i drept”.
În ce privește situația actuală a hocheiului românesc, Antal spune că „au dispărut centre importante, precum Gheorghieni, Rădăuți, Galați, Odorhei, București, care mai are doar o echipă. Dramatic este însă că au dispărut echipele de copii. Nu mai vine nimeni din urmă. Aici, la Ciuc, încă e bine, dar copiii de aici sunt nevoiți să meargă în Ungaria, să joace cu cei de acolo, pentru că la noi nu prea au cu cine, nu au adversar pe măsură! Văd că la Brașov se încearcă ceva, au făcut și Patinoar, dar e nevoie de zece ani ca să înceapă să producă. Clar, nu mai e ce a fost. Până și aici, la noi, la Ciuc, unde hocheiul este rege, în ultima vreme parcă tot mai mulți copii o iau către fotbal!”.

Elod Antal
∞născut: 11.03.1955
∞a jucat la SC Miercurea Ciuc (1972-1977 și 1978-1989), Steaua București (1977-1978)
∞375 meciuri în echipa națională a României
∞participant la două Olimpiade: 1976 (Innsbruck) și 1980 (Lake Placid)
∞participant la 13 ediții de Campionat Mondial, dintre care unul în Grupa A și 12 în Grupa B
∞antrenor la SC Miercurea Ciuc între 1993-2002, fiind primul antrenor din istorie care a reușit să ia titlul național cu Ciucul

Și pe noi, hocheiștii, ne chemau cei de la Contrainformații, să ne întrebe ce și cum. Dar cum eu nu vorbeam bine românește, se enervau și mă expediau cu «pleacă dracului de-aici, secui ce ești!
Elod Antal, fost internațional

Tudorel și Stângă l-au învățat românește

În sezonul 1977-1978, Elod a jucat pentru Steaua, unde a fost înregimentat pentru satisfacerea stagiului militar. „A fost un an superb, atunci am și câștigat campionatul cu Steaua. Stăteam la căminele de pe Plevnei, iar în cameră cu mine mai erau Tudorel Stoica, de la fotbal, Vasile Stângă, de la handbal, și regretatul Florică Murariu, de la rugby. Băieți senzaționali cu toții. Practic, atunci am învățat eu românește, cu ajutorul lor! Până să vin la București știam doar câteva cuvinte. Jucam bine, de ce să fiu modest, iar comandantul clubului, i-am uitat numele, tot trăgea de mine să rămân și după armată, că-mi dă grad de căpitan. Eu, nu și nu, că mă întorc acasă. Când au auzit colegii mei de cameră că refuz așa ceva, au sărit pe mine: «Băi, prostule, cum să nu vrei? Ce știi tu, băi, țărane? Tu chiar nu-ți dai seama ce noroc a dat peste tine?». Bine, totul în glumă. N-am rămas, deși avantajele erau foarte mari. Eu acasă m-am simțit doar în Ciucul meu”.

Articol scris de: Ioan Viorel