Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioanele olimpice en titre la dublu vâsle feminin, au obţinut doar medaliile de bronz, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged (Ungaria).
Bodnar şi Radiş, care nu mai pierduseră o cursă pentru medalii de mai mulţi ani, au fost cronometrate cu timpul de 07 min 43 sec 66/100, fiind devansate de Norvegia (07:39.42) şi Lituania (07:41.50). Româncele au fost nevoite să treacă prin recalificări pentru a ajunge în finală la Szeged.
Ancuța Bodnar crede cu tărie că România poate obţine la canotaj la Jocurile Olimpice mai multe medalii decât Marea Britanie, cea care a ocupat primul loc în clasamentul pe naţiuni la CE 2024.
„Suntem în ceafa celor din echipa Marii Britanii, ne dorim să îi depășim la Paris în clasamentul pe medalii, pentru că nu au nimic în plus faţă de noi”, a precizat Ancuţa Bodnar.
Colega sa de barcă, Simona Radiş, a declarat că adversarele de la Szeged s-au bucurat că au reuşit să învingă campioanele olimpice.
„Eu m-am apropiat de aur la 8+1, după o cursă o cursă dificilă în barca de dublu. Deşi nu a fost rezultatul dorit de toată lumea, pe noi nu ne-a supărat, ci ne motivează.
Ştim care au fost greşelile, ştim unde trebuie să mai lucrăm şi cu siguranţă vom ajunge la Jocurile Olimpice în cea mai bună formă a noastră. Cu siguranţă adversarii s-au bucurat pentru că au reuşit să învingă campionatele olimpice
Noi le oferim tot respectul… dar Ancuţa a spus clar la finalul cursei că ne vedem la Paris”, a precizat ea.
„Înainte să plecăm am tot fost întrebate ce ne face să continuăm pentru că avem toate obiectivele atinse şi palmaresul complet. Acum, ca să fac o glumă, uite că nu aveam palmaresul complet.
Acum putem să spunem că e mai complet pentru că la Europene avem acum şi bronz, după aur şi argint. Revenind, fiecare experienţă este importantă.
Trebuie să înţelegem că suntem oameni şi se întâmplă să nu fim mereu la nivelul la care ne dorim. Dar cu siguranţă noi luptăm şi nu ne oprim aici. Continuăm pregătirea pentru că Paris se apropie, iar acolo cu siguranţă lucrurile vor sta altfel”, a spus Simona Radiş.
România a câştigat la Szeged opt medalii – trei de aur, două de argint şi două de bronz.
Aur: dublu vâsle feminin, categorie uşoară (Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc), dublu rame feminin (Ioana Vrânceanu şi Roxana Anghel), dublu vâsle masculin (Andrei Cornea şi Marian Enache), echipajul de 8+1 feminin format din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş şi Victoria-Ştefania Petreanu
Argint: patru rame feminin (Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş), dublu rame masculin (Florin Arteni şi Florin Lehaci)
Bronz: 8+1 masculin (Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Muntean), dublu vâsle feminin (Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER