Fanii canotajului din România au plătit sume colosale ca să vadă pe viu medaliile tricolorilor! Cum a fost atmosfera din tribune la Jocurile Olimpice: „Suntem puțini, prețul biletelor este piperat”. Ce n-ai văzut la TV. EXCLUSIV
Iubitorii canotajului din România au plătit sume uriașe pentru a vedea pe viu performanțele sportivilor noștri.
De exemplu, Ciprian a achitat pentru un bilet nu mai puțin de 200 de euro, dar satisfacția a fost una mare, din moment ce România a luat deja patru medalii la această disciplină.
Fanii canotajului din România au achitat sume imense pentru a-și vedea favoriții: „Biletele au fost piperate!”
Atmosferă superbă și în zilele în care a avut loc canotaj la Jocurile Olimpice. Așa cum era de așteptat, francezii au venit în număr mare și la această disciplină. Dar românii au fost și ei prezenți într-un număr important, mai ales cei din zona Moldovei.
Așa cum se întâmplă și la alte discipline sportive de la Paris, biletele au fost extrem de scumpe. De exemplu, Ciprian a achitat pentru o singură zi nu mai puțin de 200 de euro. Totuși, interesul este unul mare, cursele de până acum fiind de fiecare dată sold-out.
Emoțiile în privința organizării canotajului s-au risipit repede, totul fiind gata încă din 2019 pentru zilele de concurs de la Jocurile Olimpice.
Spectatorii prezenți la probele de canotaj au fost nevoiți să îndure o căldură infernală. Au avut de suferit și sportivii noștri, care au tras tare pentru a-i impresiona și pe cei de acasă. La final, nu s-au simțit prea bine, însă au fost evident bucuroși pentru faptul că au luat medalii și au fost la Paris printre cei mai buni.
„Am venit special pentru canotaj, ne întoarcem imediat (n.n. acasă). Nu e neapărat un sport popular, dar eu sunt un mare fan al Elisabetei Lipă. Eu sunt din Moldova, majoritatea membrilor din echipaj sunt de acolo. Urmăresc și iubesc canotajul”, ne-a mărturisit Ciprian, care a venit alături de soție în capitala Franței.
„Biletele au fost cam piperate pentru România. Cred că a fost 200 de euro un bilet. Atmosfera e superbă, dar suntem puțini din România. Puțini, dar inimioși”, a mai afirmat fanul canotajului din Iași, pentru ProSport.
La handbal, având capacitatea mici a sălii în care se joacă meciurile, un bilet a ajuns să coste și 600 de euro, așa cum s-a întâmplat la duelul dintre Danemarca și Franța, din competiția masculină.
România, patru medalii la canotaj la Jocurile Olimpice
România a obținut până acum patru medalii la canotaj la Jocurile Olimpice, singura dezamăgire fiind reprezentată de cursa pe care au avut-o Florin Arteni și Florin Lehaci.
- Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin – AUR (previziunea era o medalie)
- Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin – ARGINT (previziunea era medalia de aur)
- Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin – ARGINT (previziunea era o medalie)
- Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară – ARGINT (previziunea era medalia de aur)
- Florin Arteni şi Florin Lehaci în proba de dublu rame masculin – locul 4 (previziunea era o medalie)