Lacul Pantelimon, gata pentru canotori! Ce mare competiție se va desfășura aici: „Nu rămâne decât să ridicăm mâna”
Elisabeta Lipă a confirmat că baza de canotaj care va fi construită pe Lacul Pantelimon va avea susţinere din partea CEC Bank, dar şi din partea statului, prin Compania Naţională de Investiţii.
Canotajul românesc va fi reprezentat la Jocurile Olimpice de la Paris de cea mai importantă delegație trimisă din țara noastră.
Lacul Pantelimon va fi gata în curând! Ce mare competiție se va desfășura aici
Aceasta este formată din 13 echipaje (45 locuri cotă): simplu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, categorie uşoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin, 8+1 masculin.
Aici ar urma să se desfășoare în viitor o ediţie a Campionatelor Mondiale de seniori.
„Această bază olimpică este formată din două părţi, prima cea de pe apă, unde prin bunăvoinţa partenerilor noştri şi a statului, am reuşit anul trecut să organizăm Campionatele Balcanice. Şi avem 10 culoare pe Lacul Pantelimon.
După care, partea a doua, din bănuţii pe care i-am strâns, am cumpărat un teren pe malul lacului unde vor fi spaţiile, hangarele pentru bărci, locul de luat masa, de dormit, sălile de antrenament. Şi aici va interveni statul român, prin Compania Naţională de Investiţii vom construi acest edificiu.
Merităm, sportul românesc merită, canotajul românesc merită
Mai departe nu rămâne decât să ridicăm mâna să ne înscriem pentru că suntem în stare şi noi să organizăm o competiţie. Şi promit că mă retrag în glorie după ce România va organiza o ediţie a Campionatelor Mondiale de seniori. Pentru că merităm, sportul românesc merită, canotajul românesc merită”, a adăugat Elisabeta Lipă.
Sportul românesc are nevoie de infrastructură şi când statul nu poate să asigure, atunci trebuie să vină parteneri puternici care să ajute la dezvoltarea infrastructurii sportive
Elisabeta Lipă