Carmen Tocală, noul președinte al ANST

Președintele FR de Baschet, Carmen Tocală, a fost numită de premierul Victor Ponta în funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Sport și Tineret, ea urmând să îi aibă în subordine, ca vicepreședinți, pe Victor Lucian Ionescu și pe Alin Petrache, președinte al Federației Române de Rugby.

Tocală, care o înlocuiește în fruntea ANST pe Doina Melinte, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că este fericită și onorată de funcția primită și că, printre obiectivele ei, se numără organizarea unor competiții europene și mondiale în România, în 2013.

„Decizia a apărut în Monitorul Oficial. Sunt onorată și fericită în același timp că pot să mă exprim la acest nivel în sportul românesc. Am stabilit câteva puncte de strategie imediată, pe care le-am discutat cu premierul Victor Ponta și care sunt colaborarea strânsă cu COSR în vederea participării României la JO de la Londra, urmată de stabilirea unei strategii pe termen lung, introducerea în școli a câte trei ore de educție fizică pe săptămână, iar în grădinițe câte 30 de minute de motricitate și coordonare pe zi, reforma legislativă și reconversia profesională a sportivilor. De asemenea, vom purta discuții cu toate federațiile sportive, pentru a decide împreună ce competiții internaționale pot fi aduse în România în 2013. Imaginea României e importantă și vom găsi resurse extrabugetare pentru organizarea de Campionate Europene sau chiar Mondiale”, a declarat Carmen Tocală, pentru MEDIAFAX.

Ea a mai precizat că nu știe când va începe activitatea în noua funcție, așteptând convocarea din partea premierului, și că se va autosuspenda de la conducerea FR Baschet, pe o perioadă de șase luni. Forul național de baschet va fi condus în această perioadă de vicepreședintele Dan Berceanu, care va fi împuternicit în acest sens.

Doina Melinte a condus ANST din luna martie 2010.

Sursa: Mediafax

Publicat: 31 05. 2012, 11:23
Actualizat: 31 05. 2012, 11:24