Gheorghe Berceanu, campion olimpic al luptelor românești în 1972, și-a lansat, luni, volumul biografic „Hercule de buzunar 48 kg de aur”, în prima zi a Campionatului Mondial de lupte pentru sportivi sub 23 de ani, organizat de Federația Română de Lupte la Sala Polivalentă din București (12-18 noiembrie).
„Este o zi deosebită pentru mine. În primul rând pentru că pot lansa această carte, dar și pentru că îl am aici alături pe președintele Federației Internaționale (n.r. – Nenad Lalovic). Este o mare mândrie că am reprezentat România, chiar dacă nu am fost întotdeauna ușă de biserică. Pentru că am mai avut și unele ieșiri, iar celor cărora le-am greșit îi rog să mă ierte„, a declarat Berceanu, potrivit Agerpres.
Prezent la eveniment, președintele forului mondial, Nenad Lalovic, i-a oferit o insignă de aur lui Berceanu. „Sunt norocos să mă aflu azi la lansarea cărții biografice a unui mare campion român. Tilul este un pic complicat, >… însă Gheorghe Berceanu este un model pentru toți, pentru că și-a dedicat întrega viață luptelor. Mai întâi ca sportiv, apoi ca antrenor și ulterior ca arbitru internațional. Dacă ne uităm la urechile dânsului vedem că tot ceea ce spun eu este adevărat. Urechile tocite reprezintă o marcă înregistrată a celor mai buni luptători ai lumii. Mulțumesc domnule Gheorghe pentru lansarea acestui volum care sunt convins că va încuraja tinerii să vină aproape de lupte„, a declarat Lalovic.
Poveștile lui Gheorghe Berceanu sunt așternute pe hârtie de nepoata fostului sportiv, Monica Berceanu
Monica Berceanu, nepoata fostului campion și autoarea volumului biografic, a menționat că și-a dorit ca povestea de viață a lui Gheorghe Berceanu să fie cunoscută.
Gheorghe Berceanu (68 ani), sportiv al CSA Steaua, este dublu medaliat la Jocurile Olimpice (aur – 1972 și argint – 1976) și triplu medaliat la Campionatele Mondiale și Europene (două titluri mondiale, în 1969 și 1970, trei titluri europene, în ’70, ’72, ’73).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER