Cătalin Chirilă, multiplu medaliat mondial și european la canoe, șocat de dezastrul provocat de cutremurul din Turcia: „M-am speriat când am văzut cât de tare se mișcă patul” | EXCLUSIV

Aceste prime rânduri dedicate canoistului Cătălin Chirilă, multiplu medaliat cu aur la Campionatele Mondiale și Europene, ar fi trebuit să facă referire directă la perioada de pregătire pe care el o desfășoară acum, în Turcia, în Antalya.

Cătalin Chirilă, multiplu medaliat mondial și european la canoe, șocat de dezastrul provocat de cutremurul din Turcia: M-am speriat când am văzut cât de tare se mișcă patul | EXCLUSIV

Dar dezastrul petrecut în dimineața zilei luni, în Gaziantep, ca urmare a producerii unui cutremur devastator în zonă, ne-a determinat să discutăm cu Cătălin mai întâi despre această situație dramatică.

„Și noi am resimțit cutremurul de luni dimineață. Chiar dacă nu a avut intensitatea celui Gaziantep și aici a fost foarte puternic. Și a avut o durată destul de mare. Aveam senzația că nu se mai termină.

Recunosc că m-am speriat. Dimineață am aflat cu toții proporțiile dezastrului. Este o adevărată dramă”, a explicat Cătălin Chirilă pentru Prosport.

Valorosul canoist a dezvăluit că acest cutremur a avut parcă un semn, în urmă cu două săptămâni. „La puțin timp după ce am ajuns aici, a mai fost un cutremur. Cu o intensitate de destul de mare. Parcă a fost un avertisment pentru ceea ce s-a întâmplat la Gaziantep”, a mai spus Cătălin Chirilă, care speră să nu mai existe și alte replici ale seismului.

Peste 5.000 de morți în Turcia și Siria

Bilanţul cutremurelor a depăşit 5.000 de morţi în Turcia şi Siria, anunţă CNN.

Bilanţul victimelor din Turcia a crescut la cel puţin 3.419 morţi, a declarat marţi vicepreşedintele Turciei, Fuat Oktay, într-o declaraţie televizată. Cel puţin 20.534 de persoane sunt rănite, a precizat Oktay. În Siria, bilanţul victimelor a crescut la 1.602 morţi în zonele controlate de guvern şi în zonele controlate de opoziţie, au declarat oficialii.

Face 28 de kilometri zilnic, pe apă

În privința antrenamentelor de la Belek, Cătălin, se declară foarte mulțumit de cum decurg lucrurile.

„Mă simt foarte bine. Pot spune că sunt în grafic cu pregătirea. Totul decurge conform planului. Am zilnic câte două antrenamente pe apă. Parcurg undeva la 28 de kilometri pe luciul apei”, a mai spus el. Cătălin se gândește în acest an doar la calificarea olimpică. „Este principalul obiectiv pe care mi l-am propus în 2023”, a încheiat el.

Publicat: 07 02. 2023, 13:59
Actualizat: 07 02. 2023, 14:00