Motivul pentru care Cătălin Moroșanu a plătit o amendă de 30.000 de lei în timpul pandemiei: „A venit poliția”

catalin morosanu colind
Vezi galeria foto - 4 poze

Anul care este pe cale să se sfârșească a afectat foarte tare sportul mondial, implicit și sporturile de contact. Cătălin Moroșanu, promotor al Dynamite Fighting Show, a vorbit despre ce înseamnă organizarea unei gale într-un astfel de sport, în contextul pandemiei de Covid-19.

Cunoscutul luptător spune că în ultimele nouă luni a trecut prin amenzi, controale și mult stres.

Cătălin Moroșanu și amenda de 30.000 de lei

„A fost foarte dificil să organizăm gale în condițiile impuse. Prima a fost pe 5 martie, cu trei zile înainte de starea de urgență, ne-a ajutat Dumnezeu. A doua, cea din București, a fost cea mai grea, în luna august”, a spus Cătălin Moroșanu.

Luptătorul a avut multe bătăi de cap cu gala din vară, el fiind nevoit să achite câteva amenzi usturătoare.

„A fost nevoie de aviz de la DSP, l-am luat. Apoi au venit și mi-au dat o amendă de 30.000 de lei. A venit poliția de la secția 14 și a dat amenzi la fiecare sportiv în parte. Nu înțeleg de ce, mai bine mă amendau pe mine. N-am avut nici spectatori, m-a îmbătrânit mult acea gală”, a declarat Moroșanu, potrivit GSP.

Cătălin Moroșanu are multe amintiri frumoase din copilărie. În Moldova natală erau multe obiceiuri și încerca în fiecare an să țină pasul.

„Mergeam cu capra, mergeam cu banda, cu băieții. Era frumos, ne distram. De Crăciun mergeam cu colindul. Când eram mai mare mergeam la prieteni și ascultam «Dragostea din Tei» ”, a dezvăluit Cătălin Moroșanu.

După fiecare colind avea un ritual. Obișnuia să bea vin și să guste din bucatele tradiționale

„Beam vin. Suntem moldoveni, la noi în Moldova se bea (râde). Era clar era salata boeuf, erau răcituri, friptură ,cârnați”, și-a adus aminte Moroșanu.

Publicat: 27 12. 2020, 18:36
Actualizat: 27 12. 2020, 18:45