Cătălin Moroșanu s-a calificat în marea finală K-1!** Președintele Superkombat, Eduard Irimia, amenințat cu moartea de un olandez

Cătălin Moroșanu s-a calificat în marea finală K-1!** Președintele Superkombat, Eduard Irimia, amenințat cu moartea de un olandez
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campionul Superkombat Cătălin Moroșanu a fost declarat cel mai bun luptător de la K-1 Final 16 Tokyo de către oficialii japonezi după ce l-a învins pe polonezo-australianul Paul Slowinski și s-a calificat în marea finală K-1, unde campionul va primi un cec în valoare de un milion de dolari. În schimb, vestea că președintele Superkombat, Eduard Irimia, a fost primit mesaje de amenințare de la un manager din Olanda i-a șocat pe organizatori, dar și pe ceilalți oficiali prezenți la gală.

Chemat pe ultima sută de metri la Tokyo, Moroșanu l-a trimis de două ori la podea pe Slowinski, un sportiv cu 10 centimetri și 10 kilograme mai mare, în prima și a treia repriză, în cel mai spectaculos meci al galei de la Ryogoku. La final, soția regretatului Andy Hug i-a înmânat șortul campionului mondial din 1997 ca premiu pentru faptul că a fost declarat luptătorul serii.

„Dumnezeule, nu-mi vine să cred ce mi se întâmplă! Este absolut incredibil! Acum trei săptămâni nici nu știam dacă voi fi invitat, iar acum am primit și premiul pentru cel mai bun sportiv din gală. Mi s-a împlinit un vis să ajung printre cei mai buni opt din lume”, a afirmat Moroșanu la conferința de presă de la finalul evenimentului, urmând ca marți să ajungă în România pentru a fi prezent Superkombat Arad de pe 20 octombrie unde colegul său Sebastian Ciobanu va lupta în main-event.

Până la marea finală, sportivul de la Scorpions Cotnari Iași se va bate pe 10 noiembrie, la Craiova, în Superkombat Final Elimination, acolo unde mai sunt anunțați luptători precum Freddy Kemayo, Ismael Londt și Alexey Ignashov.

Eduard Irimia, amenințat
Imediat după gală, președintele circuitului Superkombat, Eduard Irimia, a primit pe telefon un mesaj de amenințare de la unul dintre managerii olandezi care au legătură și cu Daniel Ghiță în Olanda. Pentru moment, Irimia nu a dorit să dezvăluie numele, însă în perioada următoarea va discuta cu avocații săi și va face o plângere la Interpol deoarece acea persoană este una considerată controversată în Olanda. „Un oficial olandez mi-a trimis mesaje de amenințare. Din păcate, anunțul K-1 că Daniel Ghiță nu este printre luptătorii de la K-1 Final 16 și faptul că Moroșanu a câștigat a provocat o reacție de invidie atât de mare încât respectivii olandezi au ajuns la amenințări. Am fost sfătuit de către oficiali din sporturi de contact să iau în serios această amenințare pentru că în trecut același personaj a fost asociat cu diverse grupări care sunt pe lista FBI sau Interpol. Nu mă sperie amenințarea în sine, ci faptul că știu pericolul la care aș fi expus la diverse evenimente internationale pe care le organizez. Dacă își va cere scuze public, atunci o voi lua ca pe o reacție greșită la nervi. Sunt convins că Daniel Ghiță nu are nicio implicare în aceste amenințare și că și el va fi deranjat de acest lucru”, a dezvăluit Irimia, care le-a oferit jurnaliștilor și oficialilor prezenți conversația pe care a avut-o prin mesaje cu reprezentantul olandez.

Adegbuyi, învingător prin KO
Un alt român care s-a impus la Tokyo a fost Benjamin Adegbuyi, într-un super-fight, acesta învingându-l prin KO în prima repriză pe iranianul Jafar Ahmadi, campion mondial la karate. Al doilea român calificat în piramida de 16, Raul Cătinaș, a pierdut prin KO în ultima repriză cu australianul Ben Edwards după ce s-a accidentat la gleznă încă din prima rundă, însă a încercat să forțeze. „Am încercat să-l lovesc cu piciorul în ficat, însă a pus cotul în față și m-am lovit la gleznă. Nu mai puteam să calc deloc pe picior, dar mi-am dorit din tot sufletul să lupt în continuare pentru onoare. Îmi pare rău că a ieșit așa și promit că mă voi revanșa”, a afirmat și Cătinaș.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×