Cătălin Moroșanu sare la gâtul lui Daniel Ghiță: ”Dacă aș face un meci cu el…”

Cătălin Moroșanu spune că nu se va lupta cu Daniel Ghiță în perioada următoare, ”Moartea din Carpați” fiind dezamăgit de reacțiile publice ale acestuia.

Cătălin Moroșanu sare la gâtul lui Daniel Ghiță

Ghiță și Moroșanu au fost la un pas să intre în ring în prima parte a anului, însă echipele lor nu au ajuns la un acord pentru ca meciul să aibă loc. Ulterior, Moroșanu a renunțat la luptă.

El spune acum că în 2020 se va duela cu un străin, fără să dea mai multe detalii.

”Așteptați-vă la o luptă în 2020. Nu vă spun unde, dar să vă așteptați. Cu cine… nu va fi român, vă spun sigur, să nu creadă lumea că mă lupt cu un român. Va fi o luptă interesantă. În ianuarie, februarie o să știm cu cine mă lupt. Au mai fost discuții pe seama luptei cu Daniel Ghiță… Peste tot unde mă duc, lumea mă întreabă când mă bat cu Daniel Ghiță. Nu cred că o să mă lupt vreodată cu el. La fel cum se comportă, cum vorbește, cum dă în toți sportivii… nu pot! N-a fost fair-play față de noi. Dacă aș face un meci cu el, i-aș ridica valoarea. Fără lipsă de modestie, dar cred că i-aș ridica valoarea!”, a spus Moroșanu, potrivit sport.ro.

Publicat: 19 12. 2019, 18:23
Actualizat: 19 12. 2019, 18:23