Cătălin Moroșanu se întoarce în ring: „Ziua revanșei se apropie!”. Adversar cu nume pentru român
Cătălin Moroșanu revine în ring, dar nu împotriva lui Daniel Ghiță, așa cum se aștepta toată lumea, ci împotriva unui sportiv pe care l-a mai întâlnit în 2016 la Puerto Rico, Daniel Sam. Anunțul a fost făcut de sportivul român pe pagina personală de Facebook, alături de mesajul: „Ziua revanșei se apropie!„.
La precedenta confruntare, învingător a ieșit britanicul, la puncte. Moroșanu s-a considerat nedreptățit de verdictul arbitrilor, dar acum are șansa să se răzbune. Cel mai probabil, gala Dynamite Fighting Show va avea loc la Cluj și va fi prima din 2019 pentru Moroșanu. Ultima sa apariție în ring a avut loc în decembrie 2018, când îl învingea, prin K.O., pe croatul Ivo Cuk.