Eliminată la US Open de jucătoarea spaniolă Paula Badosa, românca Gabriela Ruse s-a ales cu o sumă imensă pentru performanța de la ultimul turneu de Mare șlem al anului.
Venită din calificări, Gabi Ruse s-a oprit în turul trei lșa US Open, fază a competiției în care a cedat în trei seturi în fața Paulei Badosa.
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse (122 WTA) și-a încheiat aventura la US Open, pe tabloul de simplu. Ea a fost învinsă în turul trei de spaniola Paula Badosa (29 WTA, cs 26). Pentru că a atins această fază a competiției, ea se alege cu o sumă imensă.
Calificarea în turul 3 este recompensată cu 215.000 dolari, adică 193.408 euro. Dar asta nu este tot. Pentru că a trecut de calificări, ea se mai alege cu 52.000 de dolari (47.000 de euro).
În plus, românca este prezentă și pe tabloul de dublu, alături de ucraineanca Marta Kostuyk. Cele două le-au învins în primul tur pe Kateryna Baindl și Katie Volynets (Ucraina, Statele Unite) cu 6-1, 7-6 (5) și vor juca în continuare cu a treia pereche favorită la câștigarea trofeului, compusă din Katerina Siniakova și Taylor Townsend (Cehia, Statele Unite).
Asta înseamnă minimum 20.000 de dolari (18.000 de euro) de jucătoare. Practic, prezența la ediția din acest la US Open i-a garantat Gabrielei Ruse un câștig de cel puțin 258.000 de euro.
Primul set al meciului cu Paula Badosa a fost unul nebun. S-au consemnat nu mai puțin de cinci break-uri. Partea a doua a confruntării a fost controlată de la un capăt la celălalt de Badosa, care a câștigat de două ori pe serviciul româncei.
Și decisivul a fost interzis cardiacilor. La 5-4, Ruse a ratat o minge de meci pe serviciul adversarei, iar următoarele două game-uri au fost break-uri.
În super tie-break, care se joacă până la 10 la turneele de Mare Șlem, Badosa a început în forță, s-a distanța la 4-0, iar pentru Ruse a fost imposibil să întoarcă soarta partidei și a calificării.
Chiar și așa, românca a stabilit cea mai bună performanță a ei într-un turneu de Mare Șlem. În urmă cu doi ani ajungea în runda a doua la Australian Open. În rest, a fost eliminată în primul tur.
La finalul partidei cu Gabriela Ruse, Badosa a recunoscut că meciul a fost mult mai dificil decât se aștepta și a adus-o în discuție pe Simona Halep.
Am fost copleșită mental, dar publicul m-a ridicat. A fost un meci greu, eram confuză la început, nu știam ce se întâmplă. Cred că meciul a avut un nivel foarte ridicat. Ea merită să fie pe un loc mai bun în clasamentul WTA.
Mi-am întrebat antrenorul ce să fac, iar el mi-a spus să lupt și să fiu mai agresivă decât adversara. Trebuie să-mi fac jocul, să fiu mai agresivă. Am crezut că joc împotriva Simonei Halep, nu a Gabrielei Ruse.
Am avut un meci lung. O să fiu obosită, dar voi vedea ce facem la dublu mixt. Victoria asta o să mă ajute mult, sunt motivată.
Cele mai bune rezultate le am în Statele Unite. Nu este o coincidență, mă simt în siguranță, protejată de fani”, a transmis ea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER