Ce adversare au Sorana Cîrstea și Simona Halep în turul trei al turneului de tenis Indian Wells 2022
Sorana Cîrstea și Simona Halep şi-au aflat adversarele din turul trei de la Indian Wells, ele urmând să evolueze cu Cori Gauff din SUA, respectiv rusoaica Anna Kalinskaia. Cele două românce şi-au asigurat fiecare 54.400 de dolari şi 65 de puncte WTA.
Simona Halep, locul 26 WTA şi cap de serie 24, a trecut în turul al doilea de Ekaterina Alexandrova, din Rusia, locul 52 mondial, scor 6-2, 4-6, 6-2.
Ea va evolua în turul al treilea cu jucătoarea americană, Cori Gauff, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 16, care a trecut de Claire Liu, locul 87 WTA, beneficiară a unui wild card, scor 6-1, 7-6 (7/4).
Ce adversare au Simona Halep și Sorana Cîrstea în turul trei la Indian Wells
Halep şi Gauff s-au mai întâlnit o singură dată, în 2019, în optimi la Wimbledon, când românca s-a impus, scor 6-3, 6-3.
Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 26, a trecut în turul doi de jucătoarea australiană Ajla Tomljanovic, locul 39 WTA, scor 6-4, 7-5.
În faza următoare, Cîrstea o va întâlni pe rusoaica Anna Kalinskaia, numărul 90 mondial, care a trecut de sportiva franceză Alize Cornet, locul 34 WTA şi favorită 33, scor 6-4, 0-6, 6-2.
Cîrstea şi Kalinskaia s-au mai întâlnit în 2020, în ultimul tur al calificărilor la Cincinnati, când rusoaica s-a impus, scor 7-5, 6-4.
Victorie pentru perechea Irina Begu / Monica Niculescu
Perechea Irina Begu / Monica Niculescu s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA 1000 de la Indian Wells.
Begu şi Niculescu au trecut în primul tur de surorile din Ucraina, Daiana şi Ivanna Iastremska, scor 6-1, 6-1, după 50 de minute.
În optimi, Begu şi Niculescu vor întâlni echipa japoneză Eri Hozumi/Makoto Ninomiya. Premiul pentru accederea în optimi este de 32.630 de dolari şi 120 de puncte WTA.