Ce ar face Bernadette Szocs, dacă nu ar mai juca tenis de masă! E pasionată de beauty | GALERIE FOTO

Frații Szocs, Bernadette și Hunor, doi dintre cei mai buni jucători de tenis de masă ai României, dezvăluie că au renunțat să mai facă echipă la dublu mixt, acolo unde au fost campioni naționali, din cauza faptului că se certau rău.

Tenisul de masă e viața lor și nici nu vor să se gândească la cum ar arăta aceasta fără sportul pe care îl practică la nivel de performanță de când aveau câțiva ani. Frații Szocs, doi dintre cei mai buni jucători de tenis de masă de la noi, povestesc cum au ajuns să devină dependenți de sportul cu paleta. Primul care a început să îl practice din pură întâmplare a fost Hunor.

”Am început din greșeală, tata cânta într-un restaurant la nunți iar soțul unei chelnerițe, colegă cu tata, era antrenor de tenis de masă și mi-a zis să vin la sală”, spune Hunor Szocs, component al lotului național masculin de tenis de masă.

Berni avea doar 6 ani când a asistat la momentul în care fratele său a câștigat prima medalie și a știu pe loc că vrea să facă și ea același sport. „Mergeam cu părinții mei la concursurile fratelui meu, a câștigat prima medalie, a fost foarte fericit, eu din tribune am fost așa șocată, nu am înțeles ce înseamnă fericirea când câștigi o medalie și le-am zis alor mei că vreau și eu la sport”, anunță Bernadette Szocs, dublă campioană europeană cu echipa României la tenis de masă.

De atunci au trecut aproape 20 de ani, iar cei doi sportivi le-au umplut părinților casa din Tg Mureș cu sute de medalii și de trofee. Tinerii au făcut echipă la dublu mixt unde au au devenit campioni naționali, dar au renunțat să mai concureze împreună din cauza unui motiv bine întemeiat!

În 2012 am fost campioni naționali la seniori, la Campionatele Mondiale de Juniori am jucat sferturi și am pierdut la campionii mondiali foarte strâns. Am decis pe parcurs să ne oprim și să ne găsim alți parteneri deoarece, fiind frați, ne certăm foarte mult. Era ciudat – Hunor Szocs

Îi ascundea mașinuțele fratelui ei

Berni recunoaște că atunci când erau copii ea era răsfățată familiei: „Îmi povestea tata că îi furam mașinuțele fratelui meu și de fiecare dată mă pâra la tata și niciodată nu eram eu de vină. Când se juca cu mașinuțele, dacă pleca o secundă, două, de acolo, veneam și le ascundeam… mereu întreba unde sunt mașinuțele lui?”.

Perioada Pandemiei i-a prins pe cei doi frați, acasă la Tg. Mureș. Tinerii spun că nu au mai petrecut așa mult timp împreună de peste 10 ani, de pe vremea când erau la Centrul Olimpic de la Bistrița.

Sportivii evoluează la două cluburi din Germania și locuiesc amândoi în același oraș, Bremen. „A fost relaxant, dar în același timp am fost puțin speriați pentru că nu știam ce se va întâmpla, când vom putea ieși, când începem concursurile. Bine, nici până în momentul de față nu știm exact când vom avea competiții”, declară Hunor Szocs.

Frații Szocs sunt campioni naționali la dublu mixt

Sportiva a început tenisul de masă la 6 ani, iar la 10 a plecat la Bistrița, la Centrul Olimpic, acolo unde era și fratele ei mai mare cu 3 ani. Berni este dublă campioană europeană cu echipa României în 2017 și 2019, de 3 ori vicecampioană europeană cu echipa României, a obținut două medalii de argint la dublu mixt cu Ovidiu Ionescu, la Jocurile Europene de la Minsk din 2019, a participat cu echipa României la Olimpiada de la Rio din 2016.

Este campioană Top 16 Europa la seniori în 2019, campioană a Ligii Asiei în 2017, campioană națională la simplu și dublu cu fratele ei, Hunor, de 12 ori campioană europeană de cadeți. Are 20 de medalii de argint și bronz la Campionatele Europene de cadeți și de juniori. În 2015 și 2017, la Universiada din 2015 și 2017 a fost medaliată de două ori cu bronz la simplu.

A câștigat de 3 ori medalia de bronz la Campionatul Mondial de juniori. Ultima medalie pe care o are în vitrina cu trofee este cea de campioană la dublu mixt cu Ovidiu Ionescu și la simplu în 2020, la București, ultimul concurs la care a participat înainte de Pandemie.

În 2021, va fi prezentă la Jocurile Olimpice de la Tokyo împreună cu echipa României de senioare. Din 2019, Bernadette și fratele ei, Hunor, sunt legitimați la CSA Steaua.

Și-ar găsi rapid altă profesie, dacă n-ar mai face sport

Pasionată de beauty, Berni știe ce ar face dacă ar spune stop sportului de performanță: „Sinceră să fiu, nu aș putea să trăiesc fără tenis de masă. Dacă nu aș mai putea practica sportul ăsta aș găsi să fac zilnic sport și bineînțeles cosmetică, păr, manichiură, penichiură”.

Publicat: 07 08. 2020, 12:55
Actualizat: 07 08. 2020, 13:03