Ce baschetbalist american a ales să joace pentru echipa din Giulești! Rapidul are ca obiectiv evitarea retrogradării

Devon Bookert, un baschetbalist american care evoluează conducător de joc, a semnat cu echipa Rapid, locul 15 din 16 în Liga Națională.

Bookert a jucat ultima dată la Bayer Giants Leverkusen, dar a trecut prin carieră și la Austin Spurs (G-League) sau USK Praga (Cehia).

În NCAA a reprezentat-o pe Florida State Seminoles între sezoanele 2012-13 și 2015-16.

Ce baschetbalist american a ales să arunce la coș în Giulești! Rapidul are ca obiectiv evitarea retrogradării

Conform comunicatului transmis de gruparea giuleșteană, sportivul vine pentru a completa lotul antrenorului Marius Bulancea după plecările lui Hope și Cohee.

Americanul este al doilea transfer anunțat recent de Rapid, după Nikola Stanojevic, scrie baschet.ro.

Potrivit informațiilor oferite de rapidiști, Bookert va intra cât mai curând în programul de antrenamente al echipei, urmând să debuteze, cel mai probabil, în meciul de luni, cu CSM Miercurea Ciuc.

CSU Sibiu a învins la Pitești în singurul meci de miercuri!

CSU Sibiu s-a impus în deplasare în ultima partidă a rundei a 13-a din LNBM, în duelul pe terenul celor de la BCM U FC Argeș Pitești, scor 86-77.

FC Argeș Basketball a început partida în formula Voinescu, Jeremic, Gajovic, Jevtovic, Fitzpatrick, în timp ce CSU Sibiu i-a avut în primul cinci pe Tohătan, Tamulis, Pratt, McGrew și Uță.

După această victorie Sibiu obține a patra victorie în cinci meciuri și ajunge la un palmares de 5-8, în timp ce FC Argeș are 8-5. Etapa viitoare CSU Sibiu va primi vizita celor de la CSM Focșani, în timp ce piteștenii vor juca în deplasare, pe terenul lui CSM Galați.

Revitalizată după venirea antrenorului spaniol Miguel Angel Hoyo Ramos, echipa de pe malul Cibinului a oferit o adevărată lecție de baschet, spre stupoarea fanilor argeșeni, care se așteptau ca prima întâlnire cu favoriții lor din acest nou an să fie una cu happy-end.

S-a dovedit însă că pauza de Crăciun și Revelion i-a scos total din formă pe „vulturii alb-violeți”, care au ratat toate statisticile meciului cu Sibiul, scrie Argeș Sport.

Publicat: 06 01. 2022, 08:15
Actualizat: 06 01. 2022, 08:30