Ce întrebuințare a dat Serena Williams trofeului de la Wimbledon. Gestul excentric făcut de ameriancă și aplaudat de către publicul conservator de la All England Club
Serena Williams (33 de ani) a făcut istorie la Wimbledon, după ce sâmbătă după-amiaza a învins-o pe iberica Garbine Muguruza, 6-4, 6-4.
O tipă excentrică, ce nu-și cenzurează niciodată emoțiile și gesturile, Serena a sărbătorit în mod original câștigarea celui de – al șaselea titlu la All England Club. După festivitatea de premiere în care s-a fotografiat cu legendarul trofeu acordat în întrecerea de simplu feminină din 1886, americanca a revenit la vestiare, purtând trofeul drept pălărie, în timp ce continua să salute publicul.
Gestul ei, care la prima vedere ar părea unul banal, este însă extrem de curajos în condițiile în care turneul de la Wimbledon este cunoscut pentru conservatorismul și regulile lui stricte. Departe de a fi deranjați de gestul Serenei, spectatorii s-au amuzat și au aplaudat-o minute în șir, chiar și după ce aceasta a dispărut pe culoarul înspre vestiar. „Trebuie să trăiești fiecare moment și să te bucuri de el. Este ușor să spui, voi merge acolo, pe teren și vreau să câștig și să încerc să fac asta. Dar trebuie să câștigi șapte meciuri. Trebuie să câștigi fiecare meci, fiecare set, fiecare punct. Este orice altceva decât ușor. De aceea, trebuie să trăiești momentul”, a spus ea.
Trofeul cucerit la All England Club este al 21-lea de Mare Șlem din cariera impresionantă a jucătoarei, ea aflându-se la un singur titlu distanță de a egala recordul de trofee stabilit de Steffi Graf.
Serena a cucerit în acest an toate cele trei trofee de Mare Șlem, Australian Open, Roland Garros și Wimbledon și este campioană en-titre la US Open, ediția 2014.