Mihaela Evi (34 de ani), cea mai sexy antrenoare de handbal din România, a decis să se retragă.
După ce a fost nevoită să renunțe la cariera de handbalistă la doar 20 de ani, din cauza unor probleme de sănătate, Mihaela Evi e hotărâtă să se retragă și din antrenorat.
Mihaela Evi este una dintre cele mai apreciate antrenoare de handbal din România, la nivel de juniori, însă după ultimul meci jucat de echipa sa a luat o decizie radicală.
Mihaela este antrenoare la echipa secundă a Gloriei Bistrița, iar meciul cu Arena Târgu Mureș, scor 37-37, i-a pus capac. Antrenoarea care în vară a fost secund la naționala de tineret a protestat mai multe decizii luate în meciul cu Arena Târgu Mureș și a fost trimisă în tribună.
Aceasta a răbufnit pe contul său de Facebook și a anunțat că are de gând să se retragă din antrenorat.
„După ce au făcut mizeria asta la jocul de sâmbătă, cei doi arbitri au avut tupeul să îmi facă și raport. Că doar handbalul e al lor și au voie să facă ce vor fără să fie pedepsiți”, a scris Mihaela Evi, pe Facebook, unde a postat și imaginile de la meci.
„Mulțumesc Constantin Din Handbal. Și pentru asta, dar și pentru presiunea și problemele pe care mi le-ați creat astă vară, când încă eram antrenoarea lotului național de tineret. Atunci nu m-ați putut face să renunț la handbal, dar uite că acum da. Mi-e scârbă și îmi ajunge! Pentru mine astăzi s-a încheiat munca de jos în folosul handbalului! Să o facă șmecherii”, a postat de la Gloria Bistrița II.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER